Primarul Emil Boc a anunțat că lucrările de betonare a malurilor Someșului intră în procedura de recepție la data de 15 noiembrie. Proiectul finanțat cu bani europeni, avea scopul de a reabilita zona, însă proiectanții, cu binecuvântarea edilului, au ras vegetația existentă pentru a pune în loc dale de beton printre care au inserat și câțiva arbori pricăjiți.

„Proiectul cu fonduri europene pentru reabilitarea malurilor Someșului intră în procedură de recepție în 15 noiembrie. Investiție pe 14,7 km. Peste 950 arbori noi plantați și în pregătire pentru plantare. Culoar velo-pietonal, nou pod velo-pietonal, noi piste pentru bicicliști, zone de joacă, relaxare și sport.

Am verificat, alături de dl viceprimar Dan Tarcea și echipa de implementare a proiectului stadiul lucrărilor la malurile Someșului, investiție care vizează o suprafață de 146.500 mp. În această perioadă se fac ultimele finisaje, lucrări precum instalare de cișmele, hidroînsămânțări, lucrări specifice pregătirii procedurii de recepție și continuă plantările. 957 copaci noi sunt prevăzuți în total pentru plantare prin proiect.

De asemenea, vor fi realizate îmbunătățiri în anumite zone în urma observațiilor din teren și a analizei mesajelor primite de la cetățeni – spre exemplu, sistemul de iluminat public prevăzut va fi completat de sisteme localizate în zonele evaluate ca fiind insuficient iluminate la acest moment.

Proiectul are la bază rezultatul unui Concurs internațional de soluții alături de Ordinul Arhitecților din România și OAR Filiala Cluj, fiind implementat cu fonduri europene. Intervenția s-a realizat practic pe 14,7 km în lungul Someșului, în total – luând în considerare ambele maluri.

Echipele de proiectare și execuție au urmărit apropierea orașului de râul său, integrarea Someșului în viața de zi cu zi a clujenilor și creșterea calității vieții prin extinderea zonelor verzi, de loisir și mișcare. Acest proiect este completat de alte investiții în același scop, precum modernizarea platoului Sălii Sporturilor, reabilitarea Parcului Armătura, a Parcului Feroviarilor și zonelor adiacente.”, a transmis Emil Boc.

Emil Boc se laudă cu următoarele investiții realizate în cadrul proiectului:

– remodelarea malurilor Someșului în vederea unei mai bune accesibilități pietonale la apă, spațiile publice de pe ambele maluri sunt refăcute

– zonele verzi se extind – suprafaţa totală din zona Grigorescu creşte cu 1,2 hectare

– creşte numărul de arbori, fiind plantate mai multe specii locale – 957 noi arbori

– construirea de piste și extinderea traseelor pentru bicicliști, zone de parcări pentru biciclete

– construirea/modernizarea/extinderea de zone și trasee pietonale, respectiv creşterea accesibilităţii şi atractivităţii pietonale

– realizarea unui nou pod pietonal/velo (zona Grigorescu)

– investiții destinate transportului electric și nemotorizat

– investiții în zone de sport, terenuri, zone de fitness în aer liber, zone de relaxare

– amenajarea unei plaje urbane și zone de joacă pentru copii

– amplasarea de gradene și platforme, instalarea de mobilier urban, cișmele apă potabilă etc.

– modernizarea și eficientizarea sistemului de iluminat public – sisteme cu aparate de iluminat LED și sistem de telegestiune.

Proiectant: Studio Pràctica (Spania)

Executant: Asocierea ACI Cluj (lider) – Socot S.A. – Simacek Facility Services.

Citește și: Fără licențe, fără remușcări! Soțul unei foste judecătoare din Cluj a ras un deal din Băișoara și își umple buzunarele din exploatări ilegale de nisip și pietriș

4 COMENTARII

  1. Apropiere de Someș? Unde? E îndepărtare toată ziua!
    Săptămâna trecută am trecut pe-acolo. Știind ce-a fost m-a durut sufletul de măgărie. Era o insulă, maluri cu iarbă, te pute-ai băga în apă. Da, era mai bine cu drumul pietruit de la intrarea în Babeș decît cu aleea de beton pe care se plimbă pe înserat muncitori sau migranți străini. Aleea de jos luminată cu LED-uri (alo! sînt dăunătoare pt unle insecte și favorizează altele; în multe orașe deja se scot), chicios, de jos, să dea la efect. Aleea de sus în beznă.
    Mă-ntreb pe unde-s cei cu ecologeala.

  2. Prea multe străzi, pieţe şi maluri ale Someşului acoperite cu dale de piatră. Cu cele câteva milioane de euro cheltuite aiurea se puteau construi locunţe sociale.

  3. Malurile Somesului arata mai rau decat inainte, pistele de biciclete nu duc nicaieri(nu poti strabate orasul de la sud la nord sau de la est la vest pe cioturile alea de piste de biciclete) sunt doar o carpeala. 2 benzi de sens pe toate drumurile din sunt blocate de masini parcate, masinile parcate ar trebui sa zboare si acele benzi sa fie transformate in piste de biciclete/mopeduri, se pot construi parcari cu lift ca in plm le are si Dubaiul doar pentru orasul de 5stele acelea nu sunt construite ca nu se pot sifona banii publici.

  4. Piata Matei Corvin iarasi arata mai rau decat inainte doar betoane, copacii aia ornamentali care erau pe acolo au fost rasi, au supravietui doar aceia care erau pe proprietatea biserici catolice. Administratia ciumei portocalii distruge pas cu pas spatiul verde existent in centru. Strada Mihail Kogalniceanu arata banal dupa ce geniile de la primarie au ras arborii aceia aproape seculari care dadeau farmec zonei. Chici! Asta e cuvantul care caracterizeaza noua fata ,,moderna” a orasului. Tot plevurile astea vin apoi si ne irosesc timpul cotcodacind cu o atitudine de nomenclaturist superior caruia nu-i ajungi cu prajinma la nas despre incalzirea globala din inaltimea gipanelor lor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.