Nelson Mandela, Republica Sudafricană și România

Trecerea în eternitate a liderului Nelson Mandela – Mandiba, cum îi spun concetățenii – a reverberat și în țara noastră. Aceasta a fost reprezentată, corespunzător importanței evenimentului, prin prezența la ceremonia omagială a premierului Victor Ponta. Îmi dă şi prilejul unor reflecţii care confirmă axioma că, în lumea globalizării, lumea este un mare sat.

Câteva date sumare despre marele om politic. A avut o viaţă lungă (1918-2013), impresionant de lungă, ţinând seama de încercările la care a fost supus de-a lungul vieţii, încercări care au inclus şi 27 de ani de detenţie. Închisoarea în care a ispăşit o parte din condamnarea dată de albi, Robben Island, a devenit loc de pelerinaj nu numai pentru concetăţenii lui din Republica Sudafricană, ci şi pentru personalităţi din întreaga lume, inclusiv pentru preşedintele Obama. Când segregarea şi asuprirea rasială a populaţiei de culoare, majoritară în ţară, a devenit atât de opresivă, încât s-a recurs şi la lupta armată, Mandela avea idei radicale şi, de aceea, a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Că omul politic, cel puţin în tinereţea militantă, s-a gândit şi la o insurecţie militară, se demonstrează prin faptul că a urmat cursuri de instrucţie militară în Algeria, abia ieşită de sub dominaţia colonială franceză. Cu timpul, fiind în detenţie, ideile lui au evoluat spre o societate multirasială, iar, în Africa de Sud, după ce a fost graţiat de preşedintele alb Frederik De Clerk şi a ieşit din închisoare, a împiedicat un masacru al albilor care reprezentau abia 20% din populaţia ţării şi a transformat ţara într-un stat democratic, în care şi minoritarii albi au un cuvânt de spus în viaţa politică a statului. Nu le-au fost naţionalizate proprietăţile albilor şi nu au fost alungaţi din ţară, aşa cum s-a întâmplat cu cei un milion de francezi expulzaţi din Algeria după proclamarea independenţei.

Desigur, în Republica Sudafricană, negrii impun, în principal, direcţia politică a statului, dar, din punct de vedere economic, albii au o situaţie mult mai bună, iar populaţia de culoare, în marea ei parte, a continuat şi continuă să trăiască modest, având un mare procent de şomeri şi locuind la marginea oraşelor, ca urmare a Apartheid-ului, la care a fost supusă până în anii 1990. Cum s-a văzut şi în ţările arabe, libertatea politică nu este egală cu prosperitatea, dar negrii au perspectiva pe care n-ar fi avut-o niciodată într-o ţară bazată pe doctrina segregării rasiale, deoarece sunt majoritari ca număr şi deţin posturile de comandă politică. Ceea ce a făcut Mandela este cu adevărat extraordinar: nu numai că nu a pus sare pe rănile trecutului, dar a atenuat şi conflictele interne existente în cadrul populaţiei de culoare, care şi ele atingeau câteodată dimensiuni paroxistice. În aproape 20 de ani de la alegerea lui ca preşedinte, Republica Sudafricană a evoluat spre o societate multirasială, mai mult decât sudul Statelor Unite în 100 de ani, de la Războiul de Secesiune şi până la Martin Luther King.

Întreprinderea Ursus din Cluj a fost prima firmă care s-a privatizat în judeţul nostru, de fapt a fost o premieră în ţară, cu un investitor german, restul acţiunilor fiind subscrise de salariaţi, dar şi de persoane din afara societăţii cu capital de stat. Privatizarea a fost un succes, iar firma germană, printr-un substanţial aport în natură, suplimentar privatizării, a devenit majoritară în capitalul societăţii. Ursus SA a cumpărat şi alte fabrici de bere din ţară, devenind, la un moment dat, cel mai important producător de bere din România.

Întrucât Mandela a devenit preşedintele Republicii Sudafricane, o firmă de acolo, condusă de albi, a cumpărat acţiunile nemţilor şi aşa am avut prima investiţie sudafricană mai importantă în România. La acţiunile protocolare determinate de transferul de capital de la o firmă germană la una sudafricană, a participat şi ambasadorul RSA din Budapesta, deoarece la Bucureşti ţara din sudul Africii nu avea atunci o reprezentanţă diplomatică. Cu acest prilej, am aflat că societatea comercială condusă de albi avea temeri să reinvestească profitul obţinut în propria lor ţară. Nu aveau certitudine că negrii, fiind la conducere, nu se vor răzbuna pe albi ca urmare a suferinţelor îndurate. Nu s-a întâmplat acest lucru în RSA, dar sudafricanii se simt bine pretutindeni în Estul Europei. Pentru clujeni, în momentul de faţă, veştile nu sunt prea bune. Ursus-ul producere bere în alte oraşe ale ţării, aici a mai rămas o secţie mică de producţie artizanală, dar este un fapt de netăgăduit că există o conexiune între venirea lui Mandela la putere şi ceea ce s-a întâmplat în România şi în oraşul nostru.

Se confirmă, deci, că lumea trebuie privită ca un întreg şi că tot ceea ce se întâmplă într-un colţ sau altul al mapamondului se repercutează pretutindeni.

13 decembrie 2013

Adrian Man

P.S.: Vestea că, la Chişinău, Curtea Constituţională a statuat că nu există limbă moldovenească, ci numai limbă română, este un lucru bun. De aici până a crede că, în scurt timp, se vor reedita evenimentele de la începutul anului 1918 este un drum lung, chiar hazardat, prin implicaţiile multiple pe care le presupune.

Aşa fiind, să cultivăm tot ce ne apropie pe noi şi cei din Republica Moldova, şi apoi să ne propunem obiective cum e cel de care a vorbit recent preşedintele Băsescu.