Angajații CFR care se ocupă cu repararea locomotivelor au declanșat luni dimineața o grevă, nemulțumiți de înghețarea salariilor.
Liderul sindicaliștilor Rodrigo Maxim a precizat că 1.500 de lucrători din toată țara participă la protest, dar și alți angajați sunt nemulțumiți și așteaptă negocierile cu Ministerul Transporturilor. Sindicaliștii cer o majorare a salariilor de 35% pentru această categorie de personal.
11.31 Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a revenit cu precizări legate de grevă, arătând cu degetul spre fosta guvernare care ar fi făcut promisiuni nesustenabile economic. În plus, el a subliniat că negocierile cu sindicaliștii vor continua ținându-se cont de angajamentele asumate de România prin PNRR.”Vreau să fiu foarte clar în ce situație mă aflu. Mă aflu în situația în care niște domni înaintea mea au promis foarte multe lucruri, că va intra în vigoare statutul feroviarului, că se vor mări salariile. Totul pe promisiuni. În discuțiile pe care le-am avut le-am spus o realitate.
”Vreau să fiu foarte clar în ce situație mă aflu. Mă aflu în situația în care niște domni înaintea mea au promis foarte multe lucruri, că va intra în vigoare statutul feroviarului, că se vor mări salariile. Totul pe promisiuni. În discuțiile pe care le-am avut le-am spus o realitate. Realitatea care stă în picioare este una economică neplăcută sau nesustenabilă economic. De asemenea, statul s-a angajat prin PNRR în 2022 să eficientizeze aceste companii. Sunt dispus la dialog dar voi avea ca si coordonate de bază două lucruri: sustenabilitatea economică și jaloanele pentru 2022”, a declarat Grindeanu.
11.24 CFR Călători spune că protestul spontan de luni dimineașă a afectat circulația a nouă trenuri în zona regionalei Iași, dar sunt întârzieri și pe regionalele București, Craiova și Galați.
În intervalul orar 9:00- 9:30 s-a reluat lucrul la SCRL Brașov în condiții normale. Protestul SCRL nu a afecat circulația trenurilor CFR Călători, mai spune compania. Unele trenuri au avut și peste o oră întârziere.
11.10 Unele trenuri au întârzieri de 60-70 minute din cauza protestelor.
10.51 Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a reacționat printr-un mesaj pe Facebook, spunând că a avut discuţii cu directorii generali şi economici de la CFR, iar de anul viitor toate companiile, fie că este vorba despre CFR Infrastructură, CFR Călători sau CFR Marfă, trebuie să treacă printr-un „proces de eficientizare economică, în acord cu PNRR”.
- „Este evident că sunt Companii în dificultate. Asta este realitatea și nu trebuie să o ascundem.
- Anul viitor toate Companiile, fie că vorbim despre CFR Infrastructură, fie că vorbim despre CFR Călători sau CFR Marfă, trebuie să treacă printr-un proces de eficientizare economică. Și asta în acord cu prevederile PNRR.
- Sunt deschis la dialog, dar bazat pe argumente economice sustenabile, și nu pe poziții de forță. Bineînțeles că dialogul va continua până la găsirea celor mai bune soluții. Toate modurile de transport sunt prioritare pentru mine. Asta le-am transmis astăzi și celor de la CFR”, susține Grindeanu.
10.28 Potrivit acestuia, 1.500 de lucrători din toată țara participă la protest, dar și alți angajați sunt nemulțumiți și așteaptă negocierile cu Ministerul Transporturilor. Sindicaliștii cer o majorare a salariilor de 35% pentru această categorie de personal. Majorarea ar fi prevăzută în Statutul Feroviarului, însă Guvernul a amânat aplicarea legii.
Președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, Rodrigo Maxim, a declarat că oamenii sunt nemulțumiți pentru că le sunt înghețate salariile și nu mai au bani pentru cheltuielile de zi cu zi.
„Cei intrați în grevă au salariul minim, nu înțeleg de ce oameni calificați nu pot să își mai asigure existența. Toate prețurile au crescut, facturile cresc, iar ei nu mai au cu ce să le plătească. Toți CFR-iștii sunt în unități între 8.00 și 10.00, așteaptă un comunicat de la ministrul Transporturilor, în care să li se explice de ce s-a abandonat transportul feroviar în România. Peste tot, în UE, în 2021, țările s-au lăudat cu infrastructură modernă și cu trenuri noi care circulă cu viteză. La noi trebuie schimbate o treime din trenuri și proiecte pentru celelalte două treimi și nu s-a făcut nimic”, a declarat liderul sindical, citat de Digi24.
Momentan trenurile circulă după orarul normal, dar dacă protestul continuă, nu vor mai fi condiții pentru transportul feroviar, declara liderul sindical în cursul dimineții.
Sursa: hotnews.ro