Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat, marţi, că Florin Cîţu nu mai poate fi învestit de Parlament în funcţia de premier, adăugând că aceasta ar fi „o decizie contrară prevederilor constituţionale”.

„Florin Cîţu nu mai poate fi învestit în Parlament, ar fi o decizie contrară, în primul rând, prevederilor constituţionale. Există o decizie a CCR, vă spune Stan Păţitul. (…) Este evident pentru toată lumea că Florin Cîţu nu mai poate să obţină votul de învestitură a Parlamentului, cu atât mai mult cu cât astăzi a arătat că nu-şi doreşte lucrul acesta prin atacuri în rafală, care nu au avut niciun fel de fundament şi de logică împotriva potenţialilor parteneri de la USR PLUS, prin atacuri de multe ori depăşind limita parlamentarismului la celelalte formaţiuni parlamentare”, a afirmat Orban.

Întrebat dacă va pleca din partid în cazul în care Florin Cîţu va fi învestit cu voturile PSD, Orban a răspuns că el nu crede că acesta va putea fi desemnat premier de preşedintele Klaus Iohannis.

„Orice fel de înţelegere cu PSD va duce, din punctul meu de vedere, la o despărţire definitivă de cei care vor să facă înţelegere cu PSD. (…) Nu suntem responsabili de ceea ce s-a întâmplat. Parlamentarii PNL nu au nicio vină pentru declanşarea crizei politice, pentru depunerea acestei moţiuni de cenzură şi niciunul nu a dorit să fie parte la această moţiune de cenzură care reprezintă un eşec dramatic pentru actuala conducere a PNL care a împins lucrurile spre prăpastie. (…) Orice act iresponsabil care nu duce la formarea unei majorităţi parlamentare de centru dreapta prin refacerea coaliţiei va fi contrar interesului României şi ca atare, eu nu voi susţine nicio nouă aventură politică în care să fie aruncat PNL”, a adăugat Orban. 


sursa: agerpres.ro

Citește și: Doar la noi: asistenții atacă șobolanii din spitale cu suportul pentru perfuzii

1 COMENTARIU

  1. „Nu suntem responsabili de ce s-a întâmplat”; Dar cine peștele mesei are vină de ceea ce se întâmplă, că voi conduceți, măi … Nea Caisă ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here