Parlamentarii din Camera Deputaților vor să ducă la extincție fauna din România prin adoptarea unor amendamente la Legea Vânătorii. Ei au ignorat semnalele venite din partea societății civile și a președintelui Klaus Iohannis care au solicitat Camerei Deputaților să reexamineze Legea Vânătorii și să scoată amendamentele care vor permite o barbarie fără seamăn, în special împotriva păsărilor cântătoare. De asemenea, noua Lege a Vânătorii intră în conflict și cu dreptul la proprietate pentru că un teren inclus în ciclul cinegetic va fi pus la dispoziția vânătorilor fără acordul proprietarului.

 

Legea Vânătorii adoptată de Camera Deputaților este legiferarea măcelului care ar urma să aibă loc în pădurile incluse în fondul cinegetic. De asemeni, potrivit noii legi, și dreptul la proprietate va fi încălcat flagrant dacă normativele vor fi publicate în Monitorul Oficial.

Printre cele mai flagrante prevederi ale Legii Vânătorii se numără articolul potrivit căruia proprietarul unui teren nu se poate opune vânătorii pe terenul său, dacă acesta a fost inclus într-un fond cinegetic. O altă prevedere inacceptabilă priveşte prelungirea cu până la 3 luni a perioadei de vânătoare la 18 specii de păsări – inclusiv în perioada de împerechere, în unele situaţii. Această decizie intră în conflict cu normele europene şi va determina aproape automat deschiderea unei proceduri de infringement împotriva României.

De asemenea, noua lege lasă politicienilor decizia în privinţa stabilirii numărului de exemplare ce pot fi vânate dintr-o anumită specie – aceste cifre for fi stabilite prin ordin de ministru! Practic, pentru o lege de 58 de articole sunt 63 de modificări şi completări, ceea ce este nu doar împotriva cutumelor, ci şi împotriva legii care stabileşte normele de tehnică legislativă.

”Noua lege a vânătorii deschide larg străinilor vânătoarea la păsări cântătoare, ceea ce va face din România un Românistan în care se vine din ţări unde vânătoarea la păsări cântătoare este interzisă. De altfel, în UE vânarea ciocârliilor mai este permisă doar în 6 ţări – România fiind una dintre acestea – din cauza declinului dramatic al populaţiei de păsări din ultimii ani.

Vânarea păsărilor e o afacere care are nevoie de masacre pentru creşterea profitului. Un vânător plăteşte o taxă de 50-100 de euro pe zi de vânătoare şi, teoretic, are stabilite nişte limite – la ciocârlie, de exemplu, maximum 100 de exemplare/zi. Realitatea este, însă cu totul alta – şi este cumplită. De exemplu, în 2009, în Balta Mare a Brăilei, un braconier italian a fost prins cu 2000 de ciocârlani. În 2010, în județul Brăila au fost prinși 15 braconieri italieni cu mii de ciocârlii, ciocârlani și prepelițe. În 2011, vameșii unguri au interceptat un transport de 11.000 de ciocârlii vânate în România și care plecau în Italia. În 2013, un alt italian a fost prins în Ialomița cu 5.400 de ciocârlii braconate”, declară Ovidiu Bufnilă, purtător de cuvânt din partea Societății Ornitologice Române.

 

Deputații i-au dat cu flit lui Johannis

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut Parlamentului reexaminarea Legii de modificare şi completare a Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, opinând că intervenţiile legislative adoptate sunt de natură să aducă atingere dreptului de proprietate şi să afecteze protejarea unor specii cinegetice, însă deputații s-au făcut că plouă. „Intervenţiile legislative adoptate în cuprinsul acestei legi considerăm că sunt de natură să aducă atingere unor drepturi fundamentale prevăzute de Constituţie, cum este dreptul de proprietate, să afecteze protejarea unor specii cinegetice şi, în consecinţă, să antreneze declanşarea unei noi proceduri de infringement împotriva României. De asemenea, în opinia noastră, Legea privind modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, în forma transmisă la promulgare, ridică şi probleme de ordin tehnic – legislativ, precum şi de respectare a procedurii parlamentare de adoptare a legilor”, se arată în cererea de reexaminare.

La începutul lunii martie, Coaliţia Natura2000 i-a cerut preşedintelui Iohannis să trimită la Parlament pentru revizuire proiectul pentru modificarea Legii vânătorii, adoptat în 25 februarie şi trimis spre promulgare, motivând că acesta aduce prejudicii grave dreptului de proprietate şi încalcă acte normative ce corespund cerinţelor UE.

Federaţia de ONG-uri îi scria preşedintelui Klaus Iohannis că, în forma sa actuală, proiectul de modificare a Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 conţine prevederi care încalcă dreptul constituţional la proprietate si legislaţia naţională care transpune directive europene obligatorii pentru Romania ca stat membru UE.

Concret, dreptul la proprietate este încălcat prin prevederile propuse pentru modificarea articolului 4, prin care se invocă dreptul la servitute asupra tuturor proprietăţilor cuprinse în fondurile de vânătoare de către posesorii permiselor de vânătoare. Dreptul la servitute (care conferă prerogative strict limitate asupra lucrului altuia) este un drept real recunoscut prin grevarea unei sarcini pentru imobilele la care se aplică şi se poate constitui doar în baza unui act juridic, astfel că proiectul de lege adoptat de Parlament este „abuziv”, susţineau ONG-urile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.