Sursa foto: G4MEDIA

Joi, Parlamentul a acordat încrederea noului guvern român. Cabinetul condus de liderul social-democrat Ciolacu a obținut o mare majoritate de voturi din partea deputaților și senatorilor. Chiar și fără sprijinul UDMR, care a fost exclus din coaliția de guvernare, liberalii și social-democrații se bucură de o majoritate confortabilă în legislativ, conform informațiilor furnizate de Magyar Nemzet prin intermediul Rador.

În discursul său, Ciolacu a declarat, printre altele, că „valoarea noastră constă în familie și tradiții, credem în Dumnezeu și în România”.

Deși deputații și senatorii UDMR au fost prezenți la vot, aceștia nu au participat la votare. Într-un interviu radiofonic, președintele UDMR, Hunor Kelemen, a afirmat că partidul său nu va oferi sprijin parlamentar guvernului până în 2024. Cu toate acestea, el a menționat că pot exista măsuri guvernamentale decise cu 2-3 săptămâni în urmă pe care le vor susține. „Nu este vorba aici despre sprijinirea guvernului Ciolacu, ci despre consecvență”, a subliniat fostul viceprim-ministru.

În opinia expertului pentru România din cadrul Institutului ungar pentru probleme externe, Zsolt Pászkán, „excluderea” temporară a UDMR va majora potenţialul de şantaj al naţional-liberalilor în interiorul coaliţiei, iar acest lucru nu este în general de natură să contribuie la stabilitate.

Într-o declaraţie acordată portalului transilvan Maszol, analistul a mai afirmat că sloganul de „economie patriotică” mult repetat de noul premier Marcel Ciolacu constituie o încercare a PSD de a se „angaja” în competiţia pentru câştigarea păturii suveraniste a societăţii române. După cum a formulat analistul, „astfel încearcă să preîntâmpine ca această tabără cu tendinţe de creştere să fie câştigată de AUR şi de unele alte partide noi sau mai vechi”. În opinia analistului politic, se pare că în mintea lui Ciolacu ar exista o palidă amintire legată de o culegere de diferite expresii banale adunate din alte surse media mai neimportante. Nu este vorba despre o concepţie adevărată bazată pe o concepţie matură.

Citește și: Prețul unei săli polivalente Cluj s-a majorat cu 20 milioane lei în decurs de un an

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.