Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat luni, într-o intervenţie la Digi24, că ministerul său a propus majorarea sporurilor primarilor şi viceprimarilor care semnează contracte pe fonduri europene, la 50%,, el precizând că a socotit că este nevoie de această uniformizare a procentului, ca să stimuleze autorităţile locale în atragerea de bani europeni, ţinând cont că sunt peste 80 de miliarde de euro pe care trebuie să îi absorbim, scrie stiripesurse.ro.

”Noi, Ministerul Fondurilor Europene am avut această iniţiativă, pentru că era nefiresc ca subordonaţii care lucrează în structurile ce implementează fonduri europene să aibă 50% sporul din fonduri iar cei care îşi asumă întreaga responsabilitate şi gestionează proiectele europene, să aibă 25%, aceştia fiind primarii şi preşedinţii de CJ”, a spus ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene.

Marcel Boloş a arătat că majoritatea proiectelor sunt derulate de autorităţile locale. ”Am socotit că este nevoie de această uniformizare a procentului, tocmai ca să stimulăm autorităţile locale în atragerea de bani europeni”, a afirmat el, adăugând că forţa de lucru umană calificată este o premisă esenţială pentru a atrage aceşti bani europeni.

”Sunt peste 80 de miliarde de euro pe care trebuie să îi absorbim, iar fără resursă umană şi fără instrumentele de motivare corespunzătoare nu avem la dispoziţie toate instrumentele necesare pentru a accesa aceşti bani”, a mai spus Boloş.

Ministrul a mai spus că urmează modificarea cadrului legislativ naţional, a indicatorilor de performanţă în baza cărora se acordă acest spor. ”Până acum era numărul de proiecte, şi aveam sporul ca limită maximă de 25%, şi urmează să ajustăm aceşti indicatori de performanţă tocmai pentru a stimula în continuare autorităţile locale să atragă banii europeni şi greul este pe umerii administraţiilor locale şi cred eu că pe ei trebuie să îşi stimulăm în mod corespunzător pentru a putea dezvolta localităţile şi să atragă aceşti bani pe care îi avem la dispoziţie”, a declarat Boloş, arătând că este vorba de numărul de proiecte contractate.

Citește și: După ce a pus monopol pe Cluj, Supercom își dă arama pe față: tarifele aproape s-au dublat, dar gunoiul nu e ridicat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.