Un proiect de lege, adoptat de Senat, prevede ca persoanele care ocupă funcții publice și inaugurează prematur investiții publice în scop electoral să primească pedepse cu închisoarea de până la 15 ani. În expunerea de motive a proiectului, semnată de opt deputaţi PNL, se precizează faptul că, în România, se constată existenţa unor practici periculoase de inaugurare a unor lucrări de construcţii fără recepţia adecvată. Pe plan local există cel puțin trei drumuri care au fost inaugurate prematur pentru ca, ulterior, să aibă nevoie de reparații. Actorii principali au fost Emil Boc, Elena Udrea, Radu Berceanu, Prefecții Clujului și alți politicieni avizi de publicitate gratuită.

 

Proiectul de modificare a Legii privind calitatea în construcţii a fost adoptat de Senat în 9 mai şi a fost trimis pentru analiză către comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor.

„Au existat mai multe inaugurări de construcţii şi lucrări publice în perioade electorale, înainte de recepţia lor conformă, şi, cel mai grav, cu punerea în pericol a cetăţenilor care le-au utilizat. Chiar de dată recentă, o astfel de inaugurare prematură a unei autostrăzi şi-a demonstrat efectele negative: lucrările au fost executate în mod greşit şi sub presiune, românii au circulat pe un drum nesigur, costurile demolării şi reparaţiei vor fi enorme şi nici victoria electorală scontată nu s-a obţinut“, precizează autorii proiectului de lege. Proiectul specifică și că faptul că perioada de închisoare sporeşte de la 5 la 15 ani dacă inaugurarea unei construcţii finanţate din fonduri publice fără recepţionarea adecvată a lucrării conduce la pierderea uneia sau mai multor vieţi omeneşti, dacă produce vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii uneia ori mai multor persoane sau dacă distruge total sau parţial un bun.

Legea prevede majorarea pedepselor cu jumătate din perioadă dacă fapta a fost săvârşită din raţiuni electorale sau în campania electorală. În acest caz, perioada de închisoare este cuprinsă între 4 ani şi jumătate şi 15 ani.

 

Drumuri de mântuială inaugurate de personalități

Pe plan local mai multe proiecte de drumuri au fost inaugurate artificial, în scop de publicitate politică sau electoral.

Este vorba, în primul rând, de secțiunea Gilău – Turda din Autostrada Transilvania. Pe 1  decembrie 2009, Emil Boc inaugura cu mult fast cei 42 de kilometri din autostrada Transilvania. După doi ani, o jumătate de kilometru a intrat în reparații capitale, în pofida faptului că la inaugurare, Boc i-a felicitat pe constructori pentru calitatea lucrărilor.

De asemenea, drumul DN 1 C, care leagă Dejul de Baia Mare, care a fost construit de firma spaniolă FCC Construction a fost construit defectuos în pofida faptului că a costat CNADNR-ul peste 241 de milioane de lei. În cazul acestui proiect au fost uitate construirea canalului colector, a trotuarelor din localități, iar căile de acces în zonele intravilane. Mai mult, porțiuni întregi din terasamentul șoselei s-au surpat din cauza unei consolidări defectuoase, iar într-o zonă unde ar fi trebuit să fie trei benzi de circulație, proiectantul și constructorul au făcut doar două.

Și centura municipiului Gherla, a fost inaugurată de mai multe ori și de fiecare dată au apărut probleme la acest drum pentru că a fost construit într-o zonă unde se află un zăcământ de sare care provoacă surparea terenului. Pamblica acestui proiect a fost tăiată în 2011 de Emil Boc, dar la dou zile după inaugurare drumul a fost închis din cauza  unei surpări. Ulterior,  centura municipiului Gherla a fost redeschisă după reparaţii, dar s-a ”scufundat” din nou.

centura valcele apahida gropi

„Centura de diamant” inaugurată cu tot cu gropi

De asemenea, un alt drum problematic din Cluj este centura Vâlcele-Apahida care a fost proiectantă pe un teren instabil (nisipuri, gresii, conglomerate). Şi acest drum, plătit din banii contribuabililor cu peste 150 de milioane de euro se repară la nesfârşit. În toate aceste cazuri, autorităţile, în speţă Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi şi Regia Autonomă a Drumurilor Judeţene, nu au reţinut niciodată garanţia de bună execuţie care poate fi între 5 şi 10% din valoarea lucrării. În aceste cazuri, drumurile ajung să se strice în perioada de garanţie, când constructorul este obligat să facă lucrările de remediere pe banii lui, dar după ce garanţia lucrării expiră, drumul este deja peticit iar pentru reparaţiile şi întreţinerea lui trebuiesc plătiţi alţi bani de la bugetul de stat.

“În cazul în care drumurile respective se strică în timp ce se află în perioada de garanţie, constructorul este obligat prin contract să facă el reparaţiile. În legătură cu garanţia de bună execuţie lucrurile stau în felul următor. Dacă beneficiarul, în speţă primăria, regia de drumuri, ministerul sau compania de autostrăzi, semnează procesul verbal de recepţie şi drumul se strică la două zile după asta, garanţia de bună execuţie nu mai poate fi solicitată. această sumă de bani care se stabileşte între 5 şi 10% din valoarea contractului, în funcţie de negocierea termenelor contractuali, este valabilă doar în perioada contractului. Când a fost semnat procesul verbal de recepţie, cel care a efectuat lucrarea îşi ridică garanţia. Pentru a se preîntâmpina cazurile de care îmi spuneţi, ar trebui trecută o clauză în contract conform căreia constructorul se obligă să plătească despăgubiri dacă apar probleme flagrante cu lucrarea după terminarea ei”, spune Adrian Spânu, jurist în cadrul unei firme de construcţii.

 

Garanții degeaba

Încă din 2007, conform unor fotografii făcute de reprezentanţii consultantului la autostrada Transilvania, se putea observa că lucrările nu merg tocmai bine. Grinzi de beton fisurate, structuri de armare din oţel-beton care stau în apă, alunecări de teren, toate pe aliniamentul viitoarei autostrăzi.

 În cazul Bechtel, statul român a scutit Bechtel în privinţa garanţiei de bună execuţie cu 30 de milioane de euro. Dacă în mod normal, această garanţie este 10% din valoarea lucrărilor, în cazul Bechtel garanţia a fost de 5%. Pentru tronsoanele 2B şi 3C (Câmpia Turzii-Cluj şi Suplacu de Bârcău-Borş), garanţia a fost de 32 de milioane de euro, în condiţiile în care Compania de Autostrăzi solicita constructorilor de pe Moara Vlăsiei-Ploieşti garanţii de 20 de milioane de euro, la lucrări de 200 de milioane de euro.

Sebastian Albescu

1 COMENTARIU

  1. Se incearca cu asta manipularea oamenilor in sensul in care Emil Boc are cele mai mari sanse sa iasa primar in Cluj Napoca. Cata invidie poate arata PSD in aceasta perioada!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.