Un incident tensionat a avut loc pe Bulevardul Nicolae Titulescu în Gheorgheni, când un bărbat în vârstă de 47 de ani a fost încătușat de polițiști în urma unui scandal izbucnit în spațiul public. Potrivit informațiilor furnizate de IPJ Cluj, polițiștii au fost chemați la fața locului după ce doi bărbați au fost implicați într-un conflict într-o stație de autobuz.

Motivul scandalului a fost un încărcător de telefon mobil, pe care bărbatul de 47 de ani ar fi sustras de la celălalt bărbat, în vârstă de 37 de ani. Situația a degenerat, iar bărbatul mai în vârstă a devenit recalcitrant și a adresat injurii, ceea ce a determinat intervenția poliției.

Echipa de polițiști a reușit să-l imobilizeze și să-l încătușeze pe individ, iar acesta a fost dus la secția de poliție pentru cercetări. Ulterior, bărbatul de 47 de ani a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 1.500 de lei pentru provocarea scandalului și adresarea de injurii în spațiul public. Cercetările continuă în cadrul acestui caz pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Citește și: Vițică sfâșiată de urs în Feleacu. Localnicii se tem că animalul sălbatic i-ar putea ataca

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.