Legea împotriva hărțuirii sexuale a fost votată în Senat, chiar dacă textul votat nu mai avea nicio legătură cu proiectul de lege.
Proiectul dorea eliminarea condiționării din legea penală a existenței unor raporturi de muncă sau similare, pentru ca o agresiune sexuală să poată fi considerată hărțuire sexuală. Printr-un amendament nemotivat, Comisia Juridică a eliminat cu totul propunerile făcute de inițiatori, decizând ca legea să intre la vot, în Plen, exact cu conținutul pe care actul normativ își propunea să îl repare. Mai mult, după vot, legea se referă la majorarea unor pedepse pentru folosirea funcției în scop sexual, care este prevăzută de Codul penal la un cu totul alt articol decât acela pe care inițiatorii doreau să-l modifice. Definirea extrem de vagă și greoaie a hărțuirii sexuale în legislația din România face ca, în ultimii cinci ani, instanțele naționale să fi reușit să emită doar 19 hotărâri de condamnare pentru acest gen de fapte. Lucru care intră în contrast evident cu miile de decizii de condamnare pronunțate, în aceeași perioadă, în dosare care vizează violul, agresiunile sexuale, traficul de persoane și de minori sau proxenetismul.
În forma actuală a legii, Codul penal prevede, la articolul 223, infracțiunea de hărțuire sexuală, definită ca „pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relații de muncă sau al unei relații similare, dacă, prin aceasta, victima a fost intimidată sau pusă într-o situație umilitoare”, fapta fiind pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă.
