Guvernul de la Budapesta a anunțat că va acorda mai mulți bani pentru educația și creșterea copiilor maghiari de peste hotare. Sprijinul acordat de statul ungar va crește de la 22.400 de forinți (295 lei), la 100.000 de forinți (1 315 lei), a anunțat, marți, la Budapesta, Árpád János Potápi, secretar de stat responsabil pentru politici naționale în cadrul Cancelariei Prim-ministrului Ungariei.

Secretarul de stat a declarat că obiectivele fundamentale ale Ungariei în ce priveşte politicile naţionale şi strategia naţională nu vor fi abandonate nici în situaţia economică dificilă, cauzată de război, iar învăţământul în limba maternă este o garanţie pentru supravieţuirea comunităţilor maghiare în toate regiunile de peste graniţele Ungariei.

Acesta a precizat că decizia privind acordarea sprijinului a fost luată în timpul primului guvern Orbán, iar în baza Legii statutului, sprijinul s-a acordat începând cu anul şcolar 2002-2003 în sistemul public de învăţământ, oferind sprijin pentru educaţie, învăţământ, manuale şi materiale didactice, precum şi alocaţii pentru studenţii din învăţământul superior.

Scopul acestui sprijin este ca părinţii să îşi înscrie copiii în şcoli cu predare în limbă maghiară. Copiii care frecventează astfel de instituţii au mai multe şanse să îşi păstreze identitatea maghiară, a subliniat politicianul.

Valoarea subvenţiei era de 22 400 de forinţi (295 lei), acum însă va creşte la 100 000 de forinţi (1 315 lei). Subvenţia se plăteşte întotdeauna după încheierea anului şcolar şi va fi achitată familiilor în cauză în lunile august-septembrie din acest an.

Sprijinul este disponibil pentru preşcolarii din creşe şi grădiniţe, pentru elevii din şcoli primare şi secundare, precum şi pentru studenţii din Transilvania, Slovacia, Voivodina, Ucraina Subcarpatică, Croaţia şi Slovenia, care studiază sau sunt educaţi în instituţii de învăţământ în limba maghiară, în ţara lor de origine.

Citește și: EXCLUSIV Schimbare radicală în strategia de apărare a bombardierului Adrian Groșan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.