Activitatea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi a celorlalte structuri implicate în lupta anti-COVID nu este afectată de faptul că Guvernul este unul interimar, a precizat joi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, el explicând că măsurile propuse sunt adoptate prin hotărâri sau ordine de ministru.

„Nu sunt afectate, pentru că noi lucrăm la nivel de decizie CNSU, la hotărâri de guvern şi la ordine care se dau în baza deciziilor Comitetelor judeţene. Niciuna dintre ele nu este împiedicată de faptul că Guvernul nu poate emite ordonanţe de urgenţă. Deci, noi, la acest moment, nu avem nevoie de ordonanţe de urgenţă. Tot ce lucrăm acum, toate aceste măsuri se reglementează, în baza legii, prin hotărâri de guvern, iar Guvernul are voie să emită aceste hotărâri”, a explicat Raed Arafat, la Palatul Victoria.

Întrebat dacă, în cazul în care va fi instalat un Guvern cu puteri depline până la Crăciun sau imediat după aceste sărbători, este posibil să apară noi restricţii, Arafat a răspuns: „Noile măsuri nu sunt legate de Guvernul interimar sau Guvernul cu puteri depline, clar”.

„Un Guvern cu puterile depline are puterea în plus pentru ordonanţele de urgenţă, dar, la acest moment, legislaţia care există permite să luăm măsurile necesare în baza legislaţiei prin hotărâri de guvern, iar Guvernul, în forma actuală, poate să emită hotărâri de guvern”, a completat acesta.

Avocatul Piperea: Un guvern interimar NU poate emite o asemenea hotărâre. Este ilegal

Contrar celor declarate de Rade Arafat, avocatul Gheorghe Piperea a scris vineri dimineața pe Facebook un mesaj în care spune că este neconstituțional faptul că un guvern interimar emite o asemenea hotărâre.

„Observ că, la ordinul scrâșnit al comandantului acțiunii, guvernul interimar va prelungi starea de alertă chiar de azi (în avans, ca să fim siguri că nu vom avea Crăciun normal). Reamintesc că un guvern interimar, conform Constituției și legii de organizare și funcționare a guvernului, NU poate emite o asemenea hotărâre.
Ce face guwernerul interimar emițând această hotărâre de instituire a unei noi perioade de restricții de drepturi și libertăți este ilegal și ne-constituțional. Nu doar pentru că este un guvern interimar, ci și (mai ales) pentru că restricțiile de drepturi și libertăți nu pot fi impuse decât temporar și doar prin lege ca act juridic al Parlamentului. Dar cui îi mai pasă? Ce mai contează o samavolnicie în plus?
PS Oricum, văd că mulți cititori ai acestei pagini sunt mai mulțumiți că eu “nu am dreptate” (cu referire la postarea de luni) decât că guvernul țării încalcă legile țarii și Constituția…”, scrie pe Facebook, Gheorghe Piperea.

2 COMENTARII

  1. Tot ce este necear este sa puna mana sa citeasca legislatie acest domn Raed.Dupa 14 decembrie exista un vid legislativ, OARE DIN VINA CUI ???Orice amenda , masura etc sunt lovite de nulitate, iar daca se contesta in instanta se castiga pe banda rulanta! CINE PLATESTE atunci onorariile avocatilor si din ce bani, taxele de timbru etcetc????

  2. Plateste cine a mai platit de veacuri. Vid legislativ e din timpuri stravechi,adica dintotdeauna.Ce ironie indirecta ,poate din prostie este exprimarea’ Rade’ Arafat… ca locomotivele „Rade Koncar’ Zagreb!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.