Judecatorul  Sergiu Rus de la Curtea de Apel a respins luni, 30 decembrie,  contestaţia deputatului Steluţa Cătăniciu, faţă de raportul Agenţei Naţionale de Integritate, care stabilise că se afla în conflict de interese, în perioada în care şi-a exercitat funcţia de consilier local al Primariei Cluj-Napoca.

În luna martie, inspectorii Agenției Naționale de Integritate au anunțat că deputatul clujean liberal Steluța Cătăniciu s-a aflat într-o situație de incompatibilitate pe vremea când ocupa funcția de consilier local clujean și, în același timp, a reprezentat în instanță o societate comercială pentru care și-a exprimat votul de membru al CL din cadrul municipalității clujene.

Raportul întocmit de inspectorii ANI arată că “s-a constatat încălcarea regimului juridic privind conflictul de interese în materie administrativă de către CĂTĂNICIU STELUŢA GUSTICA, întrucât, în calitate de Consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, Județul Cluj, a participat, la data de 07.04.2009, la procesul de deliberare şi adoptare a Hotărârii Consiliului Local privind prelungirea contractului de asociere pentru spaţiu cu altă destinaţie a SOCIETĂŢII COOPERATIVA MEŞTEŞUGĂREASCĂ FOTO OPTICA din Cluj-Napoca. Ulterior adoptării acestei hotărâri, la data de 05.05.2009, CĂTĂNICIU STELUŢA GUSTICA a încheiat cu SOCIETATEA COOPERATIVA MEŞTEŞUGĂREASCĂ FOTO OPTICA din Cluj-Napoca un contract de asistenţă juridică privind reprezentarea în instanţă a intereselor societății în litigiul avut cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Judeţul Cluj.

La data de 18 iunie 2008, a fost validat mandatul lui CĂTĂNICIU STELUŢA GUSTICA, de Consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, Județul Cluj, pentru perioada 2008-2012. CĂTĂNICIU STELUŢA GUSTICA a reprezentat în instanţă interesele SOCIETĂȚII COOPERATIVA MEŞTEŞUGĂREASCĂ FOTO OPTICA din Cluj-Napoca în litigiul avut cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Județul Cluj, prin contractele de asistenţă juridică încheiate la data de 22.04.2008, și, respectiv, 05.05.2009. Pentru contractele încheiate, CĂTĂNICIU STELUŢA GUSTICA a încasat suma de 8.000 Lei. Părți în litigiu au fost Societatea Cooperativa Meşteşugărească Foto Optica din Cluj-Napoca, Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca şi Comisia de vânzare a spaţiilor comerciale şi de prestări servicii din cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, Județul Cluj.

În perioada 27.06.2008 – 04.11.2008, CĂTĂNICIU STELUŢA GUSTICA a deţinut calitatea de membru al Comisiei de vânzare a spaţiilor comerciale şi de prestări servicii, comisie aflată în subordinea Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, Județul Cluj. CĂTĂNICIU STELUŢA GUSTICA, deși avea un interes patrimonial personal în problema supusă dezbaterilor, a participat, la data de 07.04.2009, la procesul de deliberare şi adoptare a Hotărârii Consiliului Local privind prelungirea contractului de asociere pentru spaţiu cu altă destinaţie a SOCIETĂŢII COOPERATIVA MEŞTEŞUGĂREASCĂ FOTO OPTICA din Cluj-Napoca”, arată raportul ANI.

 

La unul dintre tremenele procesului, in luna octombrie a anului trecut, judecătorul cauzei, Rus Sergiu Leo,n a decis ca procesul să decurgă cu uşile închise, asa incat nu a putut fi urmarit public mersul procesului.

Pe 30 decembrie 2013, instanta Curtii de Apel a respins acţiunea formulată de  CĂTĂNICIU STELUŢA GUSTICA împotriva  AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, asa incat acesata se afla in acest moment  in situtatia de incompatibilitate. Hotararea nu este definitiva, ea putând fi atacata la Inalta Curte de Casatie si Justitie. In cazul in care si acesta instanta mentine hotararea Curtii de Apel Cluj, Steluta Cataniciu va pierdea calitatea de parlamentar si vor avea loc noi alegeri pentru aceasta functie.

 

UPDATE:

 

Presedintele PNL Cluj, Horea Uioreanu, a precizat pentru Gazeta de Cluj ca, in cazul in care hotararea va ramane defeinitiva, aceasta va insemna o piedere pentru PNL, deoarece pentru intreaga organizatie efortul depus in alegeri a fost unul semnificativ.

Referitor la ce se va intampla in cazul in care Inalta Curte mentine hotararea pronuntata  de Curtea de Apel Cluj, el arata ca organizarea unor noi alegeri va  avea loc numai daca guvernul hotaraste aceasta pentru toate locurile ramase vacante in parlament. Pentru acesta situatie, PNL nu are deocamdata un candidat clar, dar numele lui Mihai Seplecan nu a fost  negat de presedintele PNL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.