Lucian Bode

Președintele Iohannis a declarat că biroul din conducerea PNL are termen până în luna mai pentru a decide ce se va întâmpla cu plagiatorul Lucian Bode.

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, moţiunea simplă împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, depusă de USR şi Forța Dreptei ca urmare a verdictului de plagiat dat de Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj.

Președintele României se aşteaptă ca PNL şi ministrul de Interne, Lucian Bode, să ia „foarte în serios” problemele cauzate de teza de doctorat a acestuia.

„Din câte am înţeles din spaţiul public, nu chiar aşa a spus Comisia, dar este adevărat că acolo sunt probleme. 

Aceste probleme trebuie luate, după părerea mea, foarte în serios şi eu am încredere că PNL şi domnul Bode, personal, vor analiza aceste chestiuni şi impactul politic. 

Eu, personal, sincer, mă aştept ca cel târziu până la rocadă sau rotaţia guvernamentală să se ia o decizie clară în acest sens”, a spus şeful statului înainte de reuniunea extraordinară a Consiliului European, la care va participa şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, citat de agerpres.ro.

Purtătorul de cuvânt al PNL-iștilor declara că în ceea ce îl privește pe ministrul liberal Bode sunt „doar acuzații”, iar justiția trebuie să-și facă treaba în cazul suspiciunilor de plagiat.

„Din păcate, cel puţin în ultima vreme, se folosesc verdicte asupra anumitor teze de doctorat ale unor miniştri.

Deocamdată sunt doar acuzaţii. 

Orice om are dreptul de a contesta aceste acuzaţii în justiţie. Până la adoptarea unei decizii în zona justiţiei, credem că nu e cazul să vorbim, sau să acuzăm, sau să adoptăm măsuri suplimentare faţă de cele pe care le avem până în momentul de faţă”, a afirmat Ionuţ Stroe, la sfârșitul lunii ianuarie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.