Clujeanul Gheorghe Istvan a fost condamnat de magistrații de la Judecătoria Turda la 10 luni de închisoare pentru ultraj. Bărbatul a amenințat cu moartea trei polițiști și un jandarm care se aflau în timpul unei intervenții, după ce o femeie a sunat la 112 și a reclamat faptul că, în timp ce se afla într-un bar din municipiul Câmpia Turzii, o persoană a intrat peste ea în toaletă și i-a arătat organul genital.

Potrivit rechizitoriului, la data de 13 septembrie 2023, în jurul orelor 18:33, în timp ce persoanele vătămate se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au fost directionate prin S.N.U.A.U. 112 la un bar din municipiul Câmpia Turzii, unde o persoană de sex feminin a reclamat faptul că, atunci când se afla în toaleta barului, o persoană de sex masculin a intrat înăuntru, arătându-i organul genital. Susținerile femeii nu au fost confirmate, iar femeia a decis să-și retragă plângerea.

Odată ajunse la faţa locului, cei trei polițiști și jandarmul au observat o persoană de sex feminin care era foarte recalcitrantă, care se manifesta agresiv verbal, aceasta fiind şi apelanta la SNUAU 112. Totodată, persoanele vătămate au observat şi faptul că, la acel moment, pe terasa barului se aflau mai multe persoane, printre care şi un bărbat de aproximativ 50 de ani care, iniţial, stătea liniştit la masă. În momentul în care femeia a început să explice persoanelor vătămate motivul pentru care a apelat SNUAU 112, persoana de sex masculin care se afla la masă şi a cărei identitate a fost stabilită ulterior în persoana inculpatului Gheorghe Istvan, concubinul femeii, s-a ridicat în picioare, a devenit brusc agresiv verbal şi fizic şi a luat un scaun de pe terasă pe care l-a ridicat deasupra capului, cu intenţia de a lovi o angajată a barului.

Având în vedere faptul că bărbatul a devenit agresiv, polițiștii au intervenit şi l-au imobilizat, încătuşându-l. Văzând că persoanele vătămate procedează la încătuşarea concubinului său, femeia a încercat să împiedice demersurile efectuate, motiv pentru care a fost și ea încătușată. Cei doi se aflau într-o stare avansată de ebrietate și au continuat să profereze injurii chiar și după ce au fost încătușați și introduși în autospeciala de poliție. Ulterior, cei doi au fost transportați la sediul poliției din municipiul Câmpia Turzii, unde i-a amenințat pe polițiști că „îi prinde la pescuit şi îi omoară, le face felul”.

Amenințările din partea bărbatului au continuat:

„Cum îi prind, cum îi execut!”

„Tot vă prind oricum!”

„Degeaba îmi dai drumul acum că dacă te prind te sparg p*lă, te sparg… serios te sparg, te sparg!”

„Tot nu te iert, să moară mama,… să mor dacă te iert p*lă,… când ai picat în mâna mea…ai pus-o cu mine”

„Să mor în puşcărie, să moară mama, m-am jurat”

„Oricum, gândiţi-vă unde mergeţi la pescuit… oricum ne întâlnim”

„te prind şi te omor!”

„pe limbă de moarte mă jur că vă prind pe toţi şi vă rezolv”

Solutia pe scurt: În temeiul art. 396, alin. 2, alin. 10 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul I G, după cum urmează: 1. La pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prev. de art. 257 alin. (1) şi (4) C.pen. rap. la art. 206 alin. (1) C.pen. (persoana vătămată M T-C). În temeiul art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. 2. La pedeapsă de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prev. de art. 257 alin. (1) şi (4) C.pen. rap. la art. 206 alin. (1) C.pen. (persoana vătămată T A-A). În temeiul art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. 3. La pedeapsă de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prev. de art. 257 alin. (1) şi (4) C.pen. rap. la art. 206 alin. (1) C.pen. (persoana vătămată NC-G). În temeiul art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. 4. La pedeapsă de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prev. de art. 257 alin. (1) şi (4) C.pen. rap. la art. 206 alin. (1) C.pen. (persoana vătămată C V-M). În temeiul art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal contopeşte pedepsele principale stabilite, va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 luni închisoare, la care va adăuga sporul obligatoriu de 5 luni (1/3 din totalul celelalte două pedepse stabilite) astfel că în final aplică inculpatului pedeapsa 10 luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 2 şi alin. 3 lit. a, art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 45 alin. 5, art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să respecte obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Câmpia Turzii sau Primăria municipiului Turda, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, sub coordonarea Serviciului de Proba?iune Cluj. În temeiul art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, cu referire la art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind situa?iile care atrag revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvâr?irea unei noi infrac?iuni în termenul de supraveghere ?i neîndeplinirea cu rea-credin?ă a măsurilor, obliga?iilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 72 alin. 1 Cod penal, deduce din durata pedepsei stabilite, perioada în care inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv, respectiv din data de 15.09.2023 în data de 16.09.2023 şi perioada cuprinsă între 26.09.2023 şi 20.11.2023. În temeiul art. 399, alin. 1, art. 223 alin. 2 din Codul de procedură penală, menţine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul I G, începând cu data de 12.01.2024. Constată că persoanele vătămate nu s-au constituit parte civilă în cauză. Încuviinţează onorariul apărătorului desemnat din oficiu av. T S T în cuantum de 942 de lei, sumă ce va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul I G la plata sumei de 496 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 96 lei aferentă urmăririi penale. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii, care se va depune la Judecătoria Turda, potrivit art. 409-410 Cod procedură penală. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului, a procurorului şi a părţilor civile, prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 405 alin. 1 teza a II-a Cod Procedură Penală, astăzi, 12 ianuarie 2024.

Citește și: Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, obligat de instanță să strămute peste 500 de morminte din Cimitirul Mănăștur

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.