Câteva ore ne mai despart de evenimentul anului în mediul universitar clujean. La Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațeganu s-au schimbat apele, la Universitatea de  Științe Agricole și Medicină Veterinară s-au schimbat doar pietrele, iar la Universitatea Babeș-Bolyai urmează să vedem rezultatele oficiale. Universitatea Tehnică,  o altă forță în mediul academic, stă și ea sub semnul întrebării în ceea ce-i priveste pe candidați. Adevăratele rezultatele le vom vedea peste patru ani de zile când vom trage linie să vedem ce a făcut noul rector. Până atunci, mai trebuie să medităm pe scurt ultima dată asupra celor asa-zisi patru candidati.

Eniko Vincze vine din partea societătii civile si probabil se va maturiza pe perioada următorilor patru ani indiferent cine va ieși rector.
Daniel David a fost până la urma urmei un colaborator al lui Andrei Marga. Așa cum a trecut prin ograda lui Mircea Miclea și apoi prin ograda lui Andrei Marga, dând binețe pe la amândoi, va trece și prin ogrăzile următoare sau întorcându-se la cele vechi.
Cristina Ciumaș a fost mâna dreapta a lui Marga în ceea ce privește visteria universității, iar principiul după care se va ghida conducerea universității în posibilul mandat al ei de rector este încrederea în oameni. Un economist care este specialist pe oameni, munca unui psiholog și în afara vreunui discurs de transparență economică sau alte principii care ar putea salva UBB din umbră nu ar putea avea șanse la o candidatură, ce să mai zicem de rectorat.
Ioan Aurel Pop este un nume pe care intenționat l-am lăsat la urmă. Având în vedere că mizează pe politica egalității, am putea considera că este cel din urmă care va fi cel dintâi. Cercetarea este punctul forte al lui IAP și cu siguranță UBB se va dezvolta în această direcție pe perioada posibilului mandatul de rector al acestuia. Academicianul este cea mai bună variantă pentru șefia universității, iar lupta îl poate arăta chiar câștigător din primul tur de scrutin.
Alegerile pentru conducerea a ceea ce unii numesc cea mai importantă universitate între Budapesta și București sau alții copilul “magnificului” Andrei Marga, Universitatea Babeș-Bolyai, sunt cele care vor decide cum va arăta Cluj-Napoca pe viitor, în următorii 20 de ani.
1 martie, data alegerii noului rector al UBB

Tiberiu Hrihorciuc

Update 12:52 In ciuda repetatelor insistente, Cristina Ciumas nu a putut fi contactata.

 Update 12:50 Declaratia oficiala a lui Ioan Aurel Pop in legatura cu turul I.

Pentru un nou început, împreună…

"O etapă foarte importantă a mediatizatei competiţii pentru Rectoratul UBB s-a
încheiat şi a început alta. Din cei cinci candidaţi – cu toţii reputaţi profesori – au rămas
să-şi dispute titlul şi sarcina grea de rector doi candidaţi. Fiind unul dintre aceştia, nu
pot să nu-mi exprim gratitudinea faţă de cei care au avut încredere în mine şi care au
crezut şi cred într-un program centrat pe oameni, pe ideea marii solidarităţi aflate la baza
oricărei universităţi de succes, pe promovarea comunităţii egalilor, prin mijlocirea unei
democraţii a spiritului.
Tranziţia spre normalitate presupune preluarea propunerilor şi a experienţei
tuturor membrilor corpului academic, cercetătorilor, studenţilor, personalului
administrativ şi auxiliar etc. În spiritul cultivării deciziei colective, al valorificării ideilor
de succes, constat cu bucurie numărul mare de puncte valoroase care se află în proiectele
elaborate de colegii mei, profesorii Daniel David şi Enikö Vincze. În acest sens, de mare
acurateţe sunt prevederile referitoare la aspectele sociale sau la cele privind eficienţa
universităţii, criteriile corecte de apreciere şi de valorificare a cercetării, instruirea
specialiştilor în acord cu exigenţele pieţei forţei de muncă etc.
În pregătirea celui de-al doilea tur de scrutin, intenţionez o includere a acelor
elemente valoroase desprinse din toate discuţiile purtate în această perioadă în facultăţi,
printre colegi şi în dialog cu aceştia. Prin toate acestea, Universitatea va fi capabilă să
pornească pe o cale a normalităţii şi a echilibrului, în care fiecare membru să se simtă
respectat ca parte importantă a întregului. Toţi cei dornici de schimbare se cuvine să
formeze o echipă, iar experienţa colegilor competitori pomeniţi mai sus este, din acest
punct de vedere, fundamentală şi voi ţine seama de ea.
Fireşte, în vederea îndeplinirii acestor deziderate, este nevoie de un nou efort în
ziua de 8 martie, efort făcut în primul rând pentru instituţia noastră, pentru funcţionarea
sa demnă şi onorabilă, dincolo de toate derapajele care au marcat-o în anii din urmă. Vă
îndemn să facem împreună acest efort, convinşi de necesitatea biruinţei bunului simţ, a
echilibrului şi dreptăţii.", a declarat academicianul Ioan Aurel Pop.

 

Update 21:21 Rezultatele oficiale de la UBB sunt urmatoarele: 

Rezultatele sunt urmatoarele: 

Prof.univ.dr. Cristina Ciumas  – 475 voturi valabil exprimate:  39.16% 

Prof.univ.dr. Decebal-Radu Ciurchea – 5 voturi valabil exprimate: 0.42% 

Prof.univ.dr. Daniel David – 218 voturi valabil exprimate: 17.97 % 

Acad.Prof.univ.dr. Ion Aurel Pop – 439 voturi valabil exprimate: 36.19  % 

Prof.univ.dr. Enikö Vincze  – 76 voturi valabil exprimate: 6.26% 

 Update 20:57 Rezultatele partiale ale alegerilor pentru rectoratul UBB sunt surprinzatoare. Desi Ioan Aurel Pop a fost considerat favorit si existau sanse ca acesta sa castige din primul tur, lucrurile au mers cat de cat pe culoarul pe care si l-a dorit fostul rector, Andrei Marga. Astfel, Cristina Ciumas a castigat primul tur, iar in al doilea tur se va lupta cu academicianul Ioan Aurel Pop. Situatia voturilor:

Cristina Ciumas 476 voturi 39,3% 

Ioan Aurel Pop 439 voturi  36,1%

Daniel David 217 voturi 17,8%

Decebal Ciurchea 5  voturi 0,4%

Eniko Vincze 76 voturi 6,3%

Total voturi 1217. Anuntul este estimativ si se va mai face o numaratoare finala de verificare, sustin surse din apropierea alegerilor.

Mai mult decat atat, daca ar trebui sa calculam logic si sa consideram ca majoritatea electoratului celor care au iesit din cursa il vor vota pe Ioan Aurel Pop in turul II de scrutin, aceasta ar putea-o zdrobi pe Ciumas in turul II.  

Update 18:26 Surse din apropierea mediului alegerilor arata ca prezenta finala la vot a fost de 78%.

Update 17:15 Urnele s-au inchis cu bine. Din primele estimari nu par a se fi strans 80% din sufragii, ceea ce vor duce la un tur doi de scrutin. Astfel, rectorul va fi ales pe 8 martie 2012. Gazeta de Cluj va anunta in aceasta seara care sunt cei doi candidati care se vor duela in turul doi.  

 

Update 16:47 Fostul consilier prezidential pe probleme de minoritati, Peter Eckstein Kovacs, a declarat ca o sustine pe Eniko Vincze. 

"Am sansa sa cunosc pe unul dintre candidat, pe Eniko Vincze, pe care o consider capabila sa conduca universitatea. Dar cum respect autonomia universitara este desigur o parere personala. Asta o se va vedea. E un fenomen de alegere deschisa care s-a desfasurat in conditii normale pentru mediu academic si va castiga cel mai bun sau cea mai buna. Eu nu sunt cadru didactic la ubb, cunosc prea putin despre asta", a declarat fostul consilier prezidential.    

Update 16:35: Prorectorul Luminita Silaghi Dumitrescu a declarat ca ar vrea sa iasa rector o persoana mai bine pregatita decat este ea. 🙂 

Update 16:23 Mircea Buteanu, proprietarul clubului Diesel si a localului Napoca 15, a declarat ca ar prefera un rector activ.

"Nu am o preferinta. Nu cunosc atat de intim problema. As vrea sa fie un rector activ. Toata viata studenteasca este foarte puternica in viata orasului. Clujul este un oras universitar si cred ca sunt multe lucruri de facut aici, precum sunt in toate domeniile. Cu siguranta s-ar putea schimba ceva. Domnul marga a fost o puternica personalitate. Eu cred ca dansul a condus UBB-ul fiind foarte prezent atat in media, cat si in deciziile care se iau si in executiv. Ca impresie a fost foarte activ", sustine Buteanu.

Update 16:08 Viceprimarul Laszlo Attila(UDMR), a declarat ca el ar fi votat un candidat de la partea reala.

"Parerea mea este ca aceasta institutie are nevoie de o persoana care are experienta in management, deoarece UBB este cel mai mare angajator si cel mai mare proprietar de imobile din Transilvania. Daca ma uit la profilul candidatilor cred ca as avea nevoie de o persoana cu pregatire realista, nu umanista. Este o experienta si cu pregatire specifica", a declarat viceprimarul, sustinand ca ar trebui votata Cristina Ciumas.  

 

Update 15:59:  Oamenii din cadrul UBB au inceput sa apara la alegeri. Dupa cum arata acum lucrurile s-ar putea ca prezenta la vot sa fie de aproximativ 70-75%. 

Update 15:28 Studentii care voteaza in cursul acestor alegeri, toti oamenii lui Ciubuc, ar putea sa voteze in mod ilegal deoarece alegerile nu au fost confirmate de catre Senatul Universitatii. Mai mult decat atat, astazi in cadrul sedintei de Senat nu s-a discutat despre contestatiile depuse la alegerile studentesti, contestatii la care oamenii lui Andrei Ciubuc nu au raspuns nici dupa doua saptamani, desi trebuiau sa raspunda cateva zile. Faptul ca mai marii Universitatii Babes-Bolyai i-au lasat pe Ciubuc si gasca sa-si organizeze singuri alegerile. Mai marii ministerului Educatiei s-ar putea sa rezolve aceasta probleme si sa invalideze intr-un final voturile studentilor din UBB. 

Update 14:39 Andrei Ciubuc, actualul prefect al studentilor, este disperat ca numarul ucenicilor sai care au venit la vot este sub 50%. El face eforturi supraomenesti sa isi mobilizeze studentii.  

Update 14:05  Andrei Marga, fostul rector al Universitatii Babes-Bolyai, va pleca din tara in ziua alegerilor. Mai mult decat atat, el si-a luat ramas de la colegi spunandu-le mai in gluma, mai in serios, ca diseara se va plimba in Gradina Ghetsimani, conform unor surse din apropierea acestuia. Acesta le-a spus prietenilor sai si fostilor colaboratori ca va preda un curs la o scoala doctorala si la un masterat la o universitate din Israel.   

 


Update 13:50
 Masele de la Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor(FSEGA) se inroleaza la alegeri, ingramadind urnele. Cei mai multi oficiali din cadrul FSEGA voteaza in aceste momente la UBB.  

 Update 13:46  Directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Tudor Salagean, si-a exprimat intentia ca universitatea sa fie condusa de un al doilea academician dupa 1989, dupa ce Ionel Haiduc, actualul presedinte al Academiei Romane a condus UBB anterior. 

"Imi doresc sa fie rector al UBB o personalitate care sa puna in centrul preocuparilor sale patrimoniul cultural si istoric de care dispune Clujul si intreaga Transilvanie. Dupa parerea mea academicianul Ioan Aurel Pop intruneste toate calitatile necesare pentru a deschide o noua pagina in istoria acestei mari institutii clujene la care tinem cu totii. Il recomanda si calitatatea domniei sale de membru al Academiei Romane si cred ca ar fi onorant pentru UBB sa fie condusa a doua oara dupa 1989 de un rector membru al Academiei", a declarat Tudor salagean, directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei.

  


Update 13:17
 Surse din apropierea alegerilor au declarat ca prezenta la urne este cu mult sub 50%. Mai precis, numarul cadrelor didactice si a studentilor care au votat pana in prezent este de aproximativ 35%. Majoritatea cadrelor didactice vor vota dupa ora 15 si chiar spre ultimele minute.   


Update 12:34
  Nicolae Paun, seful departamentului de imagine a UBB, si-a terminat mandatul.

"Folosesc acest prilej mulţumindu-vă pentru fructuoasa colaborare întinsă pe parcursul a mai multori ani.  Fără aportul D-voastră, imaginea Universităţii Babeş-Bolyai nu ar fi putut fi prezentată la dimensiunea ei reală.

Incepând cu data de 1 martie 2012, directoratul meu încetează", a declarat Nicolae Paun intr-un comunicat de presa remis Gazeta de Cluj.

 

 Îmi exprim convingerea ca veţi continua să sprijiniţi Departamentul de Marketing şi Imagine al UBB cu aceeaşi dedicaţie şi profesionalism ca şi până acum.

  


Update 12:01  Se pare ca "smecheriile" conducerii UBB incep sa piarda din intensitate. Din alt punct de vedere, din declaratiile anumitor surse reiese ca senatul vechi a validat alegerile la studenti.  


Update 11:51 In pofida zvonurilor care circula si care poate au ajuns si la mediile de informatii numarul votantilor legali din UBB este sub 1600 si nu depaseste 1800. Cu mai multe informatii despre subiect vom reveni ulterior.  


Update 11:39 Au mai votat prorectorii Rudolf Graef si Toader Nicoara.  


Update 11:13 O alta candidata la functia de rector, Vincze Eniko a sosit si ea la urne.   

Update 11:12 Cristina Ciumas, candidat la functia de rector, a votat in urma cu cateva minute.   

Update 11:07 Fostul sef al Muzeului National de Istorie a Transilvaniei, Ioan Piso, a declarat ca vrea ca universitatea sa se ridice la prestigiul academic pe care il merita.

 "As vrea sa fie rector o persoana care sa tina intaietatea universitatii din Cluj si nivelul academic precum si locul pe care il ocupa in Europa", a declarat pe scurt Piso.  

 

Update 10:51 Ioan Petran, consilier judetean de la PNL si profesor la Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca(UTCN):

"Eu sunt profesor la UTCN. Pe cel mai bun l-as vota. Din ce am vazut de afara cu nota de subiectivism cred ca domnul Pop. Nu cunosc detalii. Nu pot argumenta chestiunea aceasta. Ioan Aurel Pop", marturiseste Petran.   

 

Update 10:45 Emil Burzo, presedintele filialei Cluj a Academiei Romane, a declarat pentru gazetadecluj.ro:

"Eu nu mai pot vota datorita varstei. Totusi, dintre candidati ii sustin pe Ioan Aurel Pop si pe Daniel David, in ordinea preferintelor. Ioan Aurel Pop are prestigiul academic pentru care este consacrat. Chiar eu l-am votat si l-am sustinut cand a devenit membru plin al Academiei Romane. Daniel David are carti publicate mai mult pe afara. Desigur, nu o sustin pe Ciumas pentru ca nu are prestigiu. Dintre David si Pop l-as prefera pe domnul academician pentru ca face parte din structurea noastra si pentru ca in domeniul cercetarii este cunoscut", sustine Burzo.   

 


Update 10:27
 Florin Stamatian, prefectul judetului Cluj, a declarat ca ii prefera pe Daniel David si Ioan Aurel Pop. Acesta a declarat ca nu ii cunoaste pe ceilalti candidati. 
 
"Cunosc doar doi dintre cei cinci candidati pe care mi i-ati enumerat. Pe Ioan Aurel Pop si pe Daniel David, care amandoi pot conduce universitatea la standardele europene la care ar trebui sa se ridice. Consider ca pentru universitate o alegere intre cei doi ar fi cea mai onoranta si care ar avea cele mai bune perspective sa dezvolte un simt democratic in universitate", a declarat Stamatian pentru Gazeta de Cluj. 

 
Update 10:05 Actualul primar al municipiului Cluj-Napoca, Radu Moisin, si-a exprimat admiratia fata de proiectul lui Ioan Aurel Pop. 
 
"Eu nu am studiat toate proiectele. Am reusit sa vad proiectul de candidatura a lui Ioan Aurel Pop care mi s-a parut foarte bun. Nu vreau insa sa ma pronunt mai departe intrucat nu doresc sa influentez sesiunea alegatorilor. Este un punct de vedere personal. Sper ca alegerile sa se desfasoare in conditii optime", a declarat Radu Moisin, primarul municipiului Cluj-Napoca.

Update 10:01 Dintre personalitatile universitatii care au votat pana acum ii amintim pe Nicolae Bocsan, actualul ordonator de credite si Adrian Ivan din cadrul Facultatii de Istorie. 

Update 09:50 Presedintele PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj, a declarat pentru Gazeta de Cluj ca l-ar vota pe Ioan Aurel Pop. "Cu Ioan Aurel Pop pentru ca mizeaza pe politica egalității si pentru ca eu cred ca e cel mai reprezentativ pentru aceasta functie. Opinia mea este motivata de faptul ca pe marea parte dintre candidati ii cunosc personal", a declarat Mircea Jorj pe pagina de Facebook la o intrebare a gazetadecluj.ro.  

Update 09:47 Stare de agitatie. In rest, totul normal. Reprezentantii UBB sunt sub tensiune. Prezenta observatorilor ii jeneaza vizibil. Reprezentantul Ministerului pare sa fie tinta "afectiunii" lui Andrei Ciubuc. Ziua va fi foarte lunga. Ramane de vazut cat va putea rezista echipa UBB in acest ritm "de pressing". 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.