Sursa foto: Romania TV

Deputatul clujean, Oana Murariu, a scris pe o rețea de socializare că încet, încet, coaliția toxică PSD-PNL-UDMR se prăbușește, iar USR a atras de multe ori atenția că declarațiile lui Dîncu, cu privire la Rusia, nu au făcut bine României.

„Ar fi trebuit să i se ceară demisia de la prima abatere dacă am fi avut niște lideri politici care nu își apără interesele personale și pe cele de grup. Așa cum spuneam și la demisia domnului Cîmpeanu, USR va continua să prezinte adevărul despre fiecare ministrul al Guvernului PSD-PNL-UDMR și sperăm să urmeze și alte demisii curând. Următoarea ar trebui să fie a ministrul de Interne, Lucian Bode, pentru acuzațiile de plagiat, pentru eventualul eșec al intrării în Schengen, pentru lipsa reformei de la minister etc”, a spus Oana Murariu.

De asemenea, și Viorel Băltărețu, USR, a precizat că „acum a venit și vremea lui Dîncu să-și execute trilul.”

„Coaliția primadonelor, episodul DîncuHaos în educație, măcel în justiție, corupție în poliție, pierdere de vreme (și bani) în PNRR. Nepregătit pentru poziția sa, eminamente teoretic, șovăielnic, neasumat, ne vorbește de la înălțime despre cum domnia sa e conturbat în activitatea prodigioasă de Președintele Iohannis, prim-primadona coaliției.Acum două săptămâni, USR era de vină. Ghinion după ghinion, ca azi să ajungem la ceasul liberării!În acest teatru în care primadonele nu sunt interesate decât de reflectoare, cine mai guvernează, cui îi mai pasă de ce se întâmplă cu spectatorii?” a spus Băltărețu.

Citește și: Ardealul pierde, Ungaria câștigă. Înstrăinarea sistematică a terenurilor, pădurilor și imobilelor către maghiari prin documente false și semnate de morți, un adevăr ce răscolește societatea românească

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.