Candidatul PNL, Vasile Trif, dorește să fie primar al comunei Frata din județul Cluj pentru a patra oară, povestește Gazetei de Cluj ce realizări a avut până acum, dar și ce obiective are în plan pentru următorii patru ani.

Andreea Lagy: Cum a fost începutul carierei dumneavoastră de primar și de cât timp ocupați această funcție?

Vasile Trif: Sunt primar al comunei Frata din anul 2004, mai precis de 12 ani. Am ales să merg pe acest drum deoarece la noi tot din doi în doi ani se făceau alegeri, pentru că primarii aveau prostul obicei să vină să candideze, iar după o scurtă perioadă de timp să deminsioneze. Vă dați seama că într-un mandat de doi ani de zile nu se putea realiza nimic pentru comună. Când un primar are puțină stabilitate, am fost codaș aici printre vecini, nu a fost nicio investiție, absolut nimic până în anul 2004.

 

A.L.: Ce doriți să realizați în noul mandat de primar pentru comuna Frata?

V.T.: În primul rând, doresc pe această cale să le transmit tuturor că am rezolvat problema apei potabile la robinetele din casele cetățenilor, în toată comuna este apă adusă din Cluj-Napoca.. Asfaltarea străzilor, de asemenea, am reușit să facem proiectul tot prin bani europeni, mai exact am reușit să asfaltăm 7,8 kilometri , iar acum am reușit să obținem finanțare pentru canalizarea coumnei Frata.

 

A.L.: Ce alte obiective doriți să se îndeplinească în cursul a următorilor patru ani?

V.T.: În urmă cu o săptămână a fost data în care s-au depus proiectele pentru continuarea asfaltărilor. Am cerut finanțare un milion de euro pentru asfaltarea satelor din comuna Frata. După ce terminăm canalizarea de instalat, vom începe să asfaltăm drumurile ce au rămas neasfaltate. Un alt obiectiv este să pietruim 11 kilometri de drumuri.

 

A.L.: Care sunt obiectivele care ați reușit să le îndepliniți până acum în calitate de primar?

V.T.: Primul obiectiv îndeplinit este alimentarea cu apă în toată comuna, al doilea este canalizarea și asfaltările de drumuri, lucrări care au început în anul 2008 și s-au finalizat în 2011. De asemenea, am reușit să realizăm și un centru de informare turistică, chiar și o bază sportivă. În toate satele am reușit să construim cămine culturale. Pe partea renovărilor, am reușit anul acesta să izolăm ambele școli pe care le avem în comună, chiar și primăria am pus-o la punct prin renovări și izolare.

 

A.L.: Ce relație aveți cu cetățenii? Credeți că o să voteze și anul acesta?

Sunt convins că mă vor vota și anul acesta, spun convins pentru că din 2004 pe mine mă votează cetățenii. Am ieșit din primul tur la fiecare mandat, nu a fost nevoie de un alt doilea tur. Aproape la fiecare mandat au fost câte 9-10 candidați. Anul acesta suntem doar patru candidați. Eu cred că și de această dată îi întrec de departe. Va urma să vedem ce vor cetățenii comunei.

Doresc sănătate la toți locuitorii, iar dacă consideră că am făcut și până acum ceva pentru ei, doresc să mergem mai departe pe acest drum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.