(Photo by Beata Zawrzel/NurPhoto via Getty Images)

Viktor Orban nu se dezminte și anunță, din nou, că Guvernul pe care îl conduce se opune aderării Ucrainei la Uniunea Europeană.

„Corectarea promisiunii greşite (n.r.- a Bruxellesului) de a începe discuţiile (n.r.- de aderare a Ucrainei la UE) va fi, de asemenea, sarcina noastră, deoarece Ucraina este la ani lumină de UE acum”, a spus Orban, adăugând că va lupta împotriva încercărilor UE de a stabili migranţi în Ungaria, potrivit Reuters.

Orban a declarat săptămâna aceasta că strategia Uniunii Europene de a trimite bani şi ajutor militar Ucrainei a eşuat şi că se opune începerii negocierilor de aderare cu Kievul.

Ucraina, care a depus cererea de aderare la UE la câteva zile după invazia Rusiei din februarie 2022, consideră aderarea ca fiind o prioritate absolută. Chestiunea începerii negocierilor de aderare se va afla pe ordinea de zi a summitului european care va avea loc luna viitoare. O decizie de a invita Ucraina să înceapă discuţiile de aderare la summit este „în pericol”, a declarat vineri un oficial de rang înalt din cadrul blocului comunitar, citând drept motiv rezistenţa maghiară care ar putea obstrucţiona unanimitatea celor 27 de ţări UE.

În timp ce Ungaria se zbate să iasă dintr-o criză a inflaţiei, Viktor Orban a început săptămâna aceasta o campanie intensă pentru alegerile europarlamentare din iunie anul viitor.

Guvernul său a trimis vineri un sondaj de opinie cetăţenilor săi, în care sunt întrebaţi dacă UE ar trebui să aloce mai multe fonduri Ucrainei sau să îi acorde statutul de membru.

„Vom rezista ideilor nebuneşti ale birocraţilor de la Bruxelles, invaziei migranţilor, propagandei de gen şi vom rezista iluziilor legate de războiul din Ucraina şi de apartenenţa nepregătită a Ucrainei la UE”, a declarat Orban în faţa partidului său, care se află la guvernare din 2010.

Citește și: Fain la primărie pe banii UE! Emil Boc i-a servit pe consilieri cu o sifonată de câteva milioane de euro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.