Vladimir Voronin a declarat că solicitarea fostului președinte Traian Băsescu, de a primi cetățenia Republicii Moldova, ar avea drept scop candidarea acestuia la funcția de președinte al Moldovei.

În cadrul ședinței Parlamentului, președintele PCRM, Vladimir Voronin, a lăsat de înţeles că solicitarea lui Traian Băsescu ar avea drept scop candidarea acestuia la funcția de președinte al Moldovei, potrivit independent.md.

Declaraţiile lui Voronin au avut loc în timpul dezbaterilor privind formarea unui grup de lucru ce urmează să se ocupe de modificarea codului electoral, în legătură cu campania privind alegerile prezidențiale.

Preşedintele PCRM a criticat formarea acestei comisii și a refuzat să delege un comunist în cadrul grupului de lucru.

„Eu îl propun pe Traian Băsescu. Dacă vă gândiți bine, decizia Curții Constituționale și tot ce faceți voi se leagă cu solicitarea lui Băsescu, de a primi cetățenie”, a declarat Voronin.

Fostul președinte român și soția acestuia au depus pe 8 martie 2016 o cerere prin care îi solicită președintelui Nicolae Timofti să le fie acordată cetățenia Republicii Moldova.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.