Zece persoane au fost retinute pentru proxenetism, in Capitala. Politistii au descins la patru adrese unde existau informatii ca sub paravanul unor saloane de masaj se practica prostitutia, potrivit Politiei Capitalei.

Politistii bucuresteni au descins la patru adrese unde se banuia ca cinci persoane, patru barbati si o femeie, cu varste cuprinse intre 24 si 38 de ani, controleaza mai multe tinere care practica prostitutia in saloane de masaj care functioneaza aparent legal.

„Din datele si probele administrate a rezultat presupunerea rezonabila ca membrii grupului, format din patru barbati si o femeie, cu varste cuprinse intre 24 si 38 de ani, beneficiaza de sume de bani si diverse foloase de pe urma practicarii prostitutiei de catre mai multe femei, sub paravanul unor saloane de masaj aparent legale”, se arata intr-un comunicat transmis vineri de Politia Capitalei.

In urma perchezitiilor au fost gasite 14 femei care, impreuna cu membrii grupului, au fost conduse pentru audieri la sediul Serviciului Investigatii Criminale – Sector 4.

Zece persoane au fost retinute si urmeaza sa fie duse la Judecatoria Sectorului 4 cu propunere de arestare preventiva.

Sursa: Bzi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.