Și în acest an, tradiționalul discurs al domnului Viktor Orbán de la Băile Tușnad a stârnit reacții puternice. Cunoscându-l de decenii, ne așteptam ca și de această dată dânsul să-și presare cuvântarea cu ”fitile”. Ce-i al său e al său, are talentul de a găsi noi și noi modalități de a-și exprima obsesiile revizioniste. Iar în ce ne privește, de fiecare dată ne luăm după fentă și ne indignăm, uitând să-i mai urmărim ideile. Și tocmai, ideile domnului Viktor Orbán par a fi evoluat semnificativ, în ultima vreme. Prestația din acest an pare a marca o repoziționare surprinzătoare față de toate cele patru axe de referință care-l defineau mai deunăzi.
În primul rând, poziția domniei-sale față de UDMR. Ne-am fi așteptat ca, în contextul ejectării formațiunii maghiare de la Guvernare, domnul Orbán să-și menajeze relațiile cu Puterea de la București și în mod special cu PSD, partid care a susținut până în ultima clipă menținerea UDMR în coaliția guvernamentală. În fond, este vorba de soarta a sute, chiar mii de slujbași de diferite ranguri, pe care în ultimul sfert de veac formațiunea maghiară i-a infiltrat la diferite nivele ale administrației. Viitorul acestora este legat de toleranța social-democraților, iar soarta lor e în pixul prim-ministrului Ciolacu. Când colo, domnul Orbán a considerat nimerit să-l ia peste picior tocmai pe prim-ministrul cu care dejunase mai deunăzi, fără să-i pese de consecințe. La fel și în ceea ce privește relația domniei-sale cu președintele Iohannis. Alegerile se apropie, pe fondul dificultăților economiei ungare nu prea sunt resurse pentru campania electorală, a cărei bună desfășurare a ajuns să depindă mai mult ca niciodată de ugerul guvernamental bucureștean. Chiar statutul parlamentar al UDMR ar putea depinde de acceptarea, de către domnul Iohannis, a unei reveniri a maghiarilor la guvernare în anul electoral. Dar dl. Orbán a considerat nimerit să ia peste picior Ministerul român de Externe, cu precizarea: „înțeleg că aparține mai curând ramurii prezidențiale a Puterii…”
Apoi s-a schimbat atitudinea domnului Orbán față de Statele Unite. Un element central al campaniei electorale din 2022 a fost turneul întreprins de domnul Orbán în SUA: cu sprijinul influentei emigrații ungare, dânsul a avut acces la unele vârfuri ale Partidului Republican, chiar la mediul apropiat al fostului președinte Donald Trump. Aceasta a fost un atu pe care domnul Orbán nu l-a obținut ușor, dar care a ajutat din plin FIDESZ să obțină rezultatul pe care l-a obținut în alegerile de anul trecut. De aceea, domnul Orbán, deși este suporter declarat al Regimului Putin, s-a ferit până acum să își bată joc pe față, în public, de valorile și simbolurile SUA. De această dată însă, dânsul n-a mai avut nicio reținere să-i ironizeze pe americani, de ca și cum nu i-ar mai păsa de relațiile FIDESZ cu Partidul Republican: „Vedem în prezent un declin abrupt al dominației Americii pe scena mondială. Iar nicio superputere nu poate privi cu împăcare o asemenea evoluție. Modul de a gândi al americanilor este simplu: Suntem în fruntea lumii. Ne-am cățărat aici ca să rămânem aici pe veci. Evident, există chestia aia dezagreabilă, Istoria, dar ceea ce li s-a întâmplat negreșit altor țări, altor popoare nu ni se poate întâmpla și nouă. Noi vom rămâne pe veci în capul mesei. (…) Iar prietenia cu Statele Unite înseamnă, dragi prieteni, ralierea la ofensiva LGBTQ împotriva popoarelor europene care prețuiesc valorile familiei.”
Până de curând, domnul Orbán, de fiecare dată când își definea politicile, privea neabătut înspre Steaua Roșie a Kremlinului. Astfel a făcut când a refuzat să permită NATO să tranziteze teritoriul Ungariei; astfel a procedat când tancurile rusești au ajuns la periferiile Kievului, iar dânsul a revendicat o halcă din Transcarpatia; astfel a făcut când s-a opus la noile sancțiuni ale Uniunii Europene la adresa agresorului. Și iată, brusc, dânsul a descoperit un adevăr evident: „În politica internațională funcționează o corelație simplă: cu cât PIB-ul, Produsul Intern Brut al unei țări este mai mare, cu atât are mai mare influență în afacerile internaționale.” Aplicând noua înțelepciune, domnul Orbán a văzut că Rusia reprezintă 1,95% din PIB-ul mondial, iar China, 18,2%. Iar concluzia sa a fost imediată: „China stă în fața noastră cu statura unei adevărate Mari Puteri. Civilizația sa se bazează pe credința că este centrul universului, ceea ce-i eliberează energiile interne, mândria, stima de sine și ambiția. Iar China are un plan pe termen lung: să încheiem secolul de umilințe. Sau, ca să-i parafrazăm pe americani, Make China Great Again. Pe termen mediu programul său este refacerea dominației sale asupra Asiei, așa cum era înainte de venirea Occidentului. Iar China poate neutraliza principala armă a Statelor Unite, principala lor unealtă de putere, așa-numitele ”valori universale”. Pur și simplu chinezii râd de acest mit occidental, de această vorbărie despre valori universale, care nu este decât o filosofie ostilă față de civilizațiile ne-occidentale. Și așa și este.”
Și în ce privește Uniunea Europeană, domnul Orbán și-a schimbat abordarea. Cu fondurile UE blocate, Ungaria n-o duce ușor. Iar în organismele europene, FIDESZ nu are o postură confortabilă, mai ales în relația cu PPE, formațiune majoritară pe scena politică europeană, al cărei purtător de cuvânt, eurodeputatul Michael Gahler, nu s-a sfiit să afirme că dl. Orbán este șantajat de Rusia (”kompromat”) pentru a adopta poziții anti-europene. La această acuzație, acum un an domnul Orbán s-a ferit să răspundă, pentru a nu deteriora suplimentar situația. Altfel stau însă lucrurile astăzi! Dânsul nu se mai sfiește să folosească expresii tăioase: „Când te uiți la Uniunea Europeană, ai impresia că e bântuită de anxietate și prinsă la înghesuială. Și așa și este: UE are vreo 400 de milioane de locuitori, cărora le putem adăuga încă 400 de milioane de occidentali. Cu totul, 800 de milioane de persoane, înconjurate de 7 miliarde. Iar UE are conștiința acută a situației sale: este o Uniune bogată, dar slabă. (…) În prezent această frică, acest sentiment de a fi prinsă la înghesuială determină Uniunea Europeană să se retragă. Îi este teamă de confruntare, precum un boxer îmbătrânit care-și arată medaliile, dar n-ar mai vrea să intre vreodată în ring. Iar asta duce la transformarea UE într-un ghetou economic, politic și cultural.”
Dacă domnul Orbán și-ar fi schimbat raportarea numai față de UDMR, am putea considera că, dezamăgit de excluderea de la guvernare și de perspectivele modeste ale formațiunii, s-a reorientat spre pozițiile mai radicale reprezentare de domnul László Tőkés. Dar nu există semne ale unei asemenea reorientări.
Dacă prim-ministrul ungar și-ar fi schimbat atitudinea numai față de Statele Unite, am putea crede că prietenii săi din Partidul Republican nu mai contează pentru dânsul, întrucât șansele electorale ale acestora sunt neglijabile. Dar tocmai, confruntarea de anul viitor dintre Partidul Republican și Partidul Democrat se anunță a fi destul de strânsă, iar pentru FIDESZ relația cu Republicanii continuă să fie un atu.
Dacă Viktor Orbán s-ar fi repoziționat numai față de Rusia, am putea conchide că are date și informații din care rezultă că Regimul Putin stă să se prăbușească, drept care își caută alt Sfânt Patron: China. Dar oare ce l-ar putea determina pe domnul Xi Jinping să ia sub aripa sa protectoare un pion controversat, certat cu toți vecinii (ceea ce dăunează afacerilor) și pe care-l știe kompromat rusesc?
Dacă prim-ministrul Ungariei și-ar fi modificat relaționarea numai cu Uniunea Europeană, am putea bănui că atacă tabăra federalistă, vizând un loc de frunte pentru FIDESZ, în tabăra suveranistă care ar putea deveni majoritară la proximele euro-alegeri. Dar domnul Orbán nu critică adversarii federaliști, ci-și bate joc de Uniunea Europeană în întregul său: „un ghetou economic, politic și cultural”.
O singură situație poate explica desprinderea simultană a domnului Viktor Orbán de toate cele patru coordonate ale sistemului său de referință: nu referința s-a modificat, ci poziția prim-ministrului ungar stă să se modifice dramatic. Iar dânsul știe acest lucru și-și ia adio cu o ultimă zeflemea. Acum 13 luni domnul Michael Gahler scria: „Să îți fie rușine! Va veni o zi când kompromatul prin care te dirijează rușii va ieși la iveală!” Se apropie oare Ziua Judecății pentru domnul Viktor Orbán? Așa s-ar zice!
TUDOR PĂCURARU
