Clujeanul Mircea Abrudean, secretar general al Guvernului, a anunțat că a semnat marţi cu Transelectrica unul dintre cele mai mari contracte de investiţie pentru modernizarea şi eficientizarea reţelei naţionale de transport al energiei electrice, în valoare de 56,2 milioane de euro.

„Am făcut un nou pas uriaș pentru viitorul sustenabil al României!

Secretariatul General al Guvernului și Transelectrica, companie aflată în portofoliul SGG, au semnat un contract de 56.2 milioane de euro pentru investiții în reziliența energetică a țării noastre.

Prin componenta #REPowerEU a Planului Național de Redresare și Reziliență, acest proiect complex cuprinde instalarea de centrale fotovoltaice, retehnologizarea și optimizarea rețelei de comunicații a Transelectrica.

Această inițiativă ambițioasă urmărește creșterea protecției cibernetice și eficientizarea rețelei de transport a energiei electrice a României.

Cu un război la granițe și în mijlocul unui război hibrid desfășurat în întreaga Uniune Europeană, siguranța energetică este una dintre prioritățile noastre.

Azi am făcut mai mult decât să semnăm un contract, ne-am luat un angajament față de români, pentru a le oferi un viitor sustenabil, prin tehnologie avansată.”, a tranmsis Mircea Abrudean.

Secretariatul General al Guvernului şi Transelectrica au semnat un contract de 56,2 milioane de euro, pentru creşterea rezilienţei cibernetice, sustenabilitatea şi eficientizarea reţelei de transport al energiei electrice. Investiţiile presupun montarea în 29 de staţii electrice de transformare din totalul de 81 de staţii din reţeaua electrică de transport a unor instalaţii de producere a energiei electrice prin centrale fotovoltaice.

”Cred că investiţiile strategice pentru dezvoltarea extinsă a reţelei de transport, în condiţii de sustenabilitate, alături de planuri investiţionale ambiţioase şi proiecte unice pentru România, pot combate efectele schimbărilor climatice, preveni poluarea, menţine independenţa energetică a României şi stabilitatea resurselor în regiune”, a precizat Abrudean.

Secretariatul General al Guvernului este coordonator pentru implementarea investiţiei „Eficientizarea, modernizarea şi digitalizarea reţelei naţionale de transport al energiei electrice” finanţată prin componenta REPowerEU a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Contractul semnat ieri constă în trei sub-investiţii: Instalarea de centrale fotovoltaice (CEF) şi instalaţii de stocare a energiei electrice destinate alimentării serviciilor interne instalate în staţiile CNTEE Transelectrica SA, cu o alocare de 29.557.000 de euro, Retehnologizarea SMART SA – filiala CNTEE Transelectrica SA, cu o alocare de 18.240.000 de euro şi Optimizarea reţelei de comunicaţii şi crearea unui centru de date – Teletrans SA, filiala CNTEE Transelectrica SA, cu o alocare de 8.440.200 de euro, se arată într-un comunicat oficial.

Investiţiile presupun montarea în 29 de staţii electrice de transformare din totalul de 81 de staţii din reţeaua electrică de transport a unor instalaţii de producere a energiei electrice prin centrale fotovoltaice. Investiţia este una off-grid în cadrul căreia centralele electrice fotovoltaice şi bateriile de stocare vor fi utilizate numai pentru a alimenta cu energie electrică o parte din serviciile interne ale staţiilor.

SMART SA va fi dotată cu echipamente tehnologice adecvate pentru asigurarea serviciilor de mentenanţă a RET la cele mai înalte standarde de calitate, iar serviciile de întreţinere furnizate de SMART SA pentru Reţeaua Electrică de Transport din România vor fi digitalizate. Noile echipamente vor permite utilizarea tehnologiei LST (Lucru Sub Tensiune), care presupune efectuarea intervenţiilor pe liniile şi in staţiile RET fără deconectarea acestora de sub tensiune, cu efecte pozitive asupra calităţii serviciilor de mentenanţă prestate pentru reţeaua naţională de transport al energiei electrice, prin reducerea cu 50% a numărul mediu de ore de intervenţie şi a numărului acestora, precizează Secretariatul Guvernului.

„De asemenea, va creşte rezilienţa cibernetică a reţelei de transport al energiei electrice şi a Sistemului Electroenergetic Naţional, prin modernizarea reţelei de comunicaţii (echipamente şi software) şi crearea unui centru de date. Nivelul de disponibilitate tehnică a infrastructurii de fibră optică va creşte până la 99,5%, contribuind în mod direct la asigurarea stabilităţii şi siguranţei în funcţionare a SEN”, mai precizează SGG.

1 COMENTARIU

  1. Minte sau e prostit. Poate și una și alta.
    În primul rînd panourile solare și eolienele sînt urîte. În al doilea rînd scumpesc energia și ,astfel, scumpesc viață, ne sărăcesc. În al treilea rînd nu sînt nici pe-aproape atît de verzi pe cît mint. Treaba cu poluarea, decarbonizarea, e minciună crasă de la cap la coadă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.