Cristian Ghinea, fostul ministru al Fondurilor Europene din partea USR, a afirmat că proiectul de dezvoltare a metroului în orașul Cluj reprezintă un risc semnificativ, conform unui raport elaborat de Banca Mondială. El a comunicat anterior primarului Emil Boc despre preocupările sale cu privire la impactul acestui proiect asupra carierei politice a acestuia.

”Dl. Emil Boc mi-a promis mie personal că se va ocupa personal de acest proiect. I-am spus <>. A fost foarte mare reticență la CE legată de ideea că o primărie, cum e cea din Cluj-Napoca, are capacitatea de a face un asemenea proiect de infrastructură mare.

Am negociat împreună, alături de primarul Emil Boc, să avem acest proiect major finanțat prin PNRR, cu promisiunea, sub cuvânt de onoare, a primarului Emil Boc că va organiza lucrurile astfel încât acest proiect să se întâmple, să nu ne facem de râs și să pierdem banii.

Am avut mari emoții când am văzut într-o analiză a Băncii Mondiale pe fiecare proiect din PNRR și era acolo și metroul din Cluj, ca având un factor de risc ridicat. Riscul rămâne mare, am văzut că s-a ratat o licitație pentru dirigenția de șantier, una mică, de ce nu am reușit să o facem. Este un semn prost că cineva nu se ocupă cum ar trebui de acest proiect”, a spus, luni, Cristian Ghinea aflat la Cluj-Napoca.

Acesta a explicat că riscul ține de calendarul de implementare a proiectului, care a fost de la început sub suspiciunea capacității de a fi implementat rapid.

”Calendarul de lucru este la nivel de luni și asta a promis primarul Boc că se va ține de acest calendar, astfel încât să îi convingem pe cei de la CE că putem să îl facem.

Nu înțeleg de ce s-a întârziat cu prima licitație, cu schimbarea prețurilor, apoi e licitația ratată pentru dirigenția de șantier. Nu ne permitem întârzieri pentru că vom ajunge în 2026 să ne căciulim la CE să schimbe regulamentul european pentru o prelungire, iar pentru asta trebuie să fie de acord toate statele membre și PE.

Ori pierdem vremea, ori ne căciulim pentru o prelungire. Dar nu ar trebui să ajungem în această situație umilitoare, să cerșești o păsuire în 2026, că nu ai fost în stare să te ții de calendarul pe care l-ai promis”, a precizat fostul ministru al Fondurilor Europene, scrie Cluj24.ro.

Citește și: Gazeta de Cluj și jurnalista Carmen Gorgan au câștigat definitiv procesul intentat de deputatul Emanuel Ungureanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.