Raluca Turcan, fostul ministru al Muncii, a declarat că nu este corect ca un magistrat să se retragă la vârsta de 48 de ani, așa cum s-a întâmplat recent în cazul judecătorului Cristi Danileţ. Totuși, ea subliniază că responsabilitatea pentru această posibilitate rezidă în legislația adoptată de clasa politică. În cursul acestei săptămâni, secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat decizia de pensionare a judecătorului Cristi Danileţ.

Raluca Turcan, fost ministru al Muncii în guvernele Orban și Cîțu, a fost întrebată, în emisiunea Insider politic de la Prima TV, dacă i se pare corect ca un judecător să iasă la pensie la 48 de ani.

„Nu, nu mi se pare, dar asta nu înseamnă că trebuie aruncată anatema pe judecători, pentru că aceste legi au fost făcute de clasa politică. Toate legile speciale au aproape nume şi prenume de iniţiatori. Ştiţi cum mă aricesc când îi văd pe unii politicieni care, pe de o parte, condamnă pensiile speciale, dar în acelaşi timp au iniţiat aceste pensii speciale, scrie monitorulcj.ro.


Îndemn să nu fie condamnaţi şi anatemizaţi judecătorii, pentru că ei nu fac altceva decât să beneficieze de o lege pe care au dat-o oamenii politici, aşa cum se întâmplă şi în sistemul de apărare şi ordine publică şi în alte sisteme”, a declarat Raluca Turcan la Prima TV, citată de Digi24.ro

La începutul lui ianuarie 2024, judecătorul clujean Cristi Danileț (48 de ani) a depus cerere de pensionare. Danileț a anunțat că iese din magistratură după 25 de ani de activitate. Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis, miercuri, că judecătorul Cristi Danileţ se poate pensiona.

Cristi Danileţ a fost membru al CSM în perioada 2011 – 2017, după care a activat la Tribunalul Cluj.

În decembrie 2021, el a fost suspendat din funcţie, după ce CSM a dat trei decizii de excludere din magistratură, pe mai multe motive, printre care faptul că a postat două filmuleţe pe TikTok sau că a făcut parte din două asociaţii care criticau Guvernul.

În urmă cu doi ani, Cristi Danileț a fost premiat de Grupul pentru Dialog Social (GDS) pentru activitatea sa din anul 2021. În noiembrie 2022, Danileț devenea cetățean al Republicii Moldova, în urma unui decret semnat de președintele Maia Sandu.

Citește și: Ministrul Adrian Câciu: Boc trebuie să îşi asume că în 2 ani clujenii trebuie să aibă metroul funcţional

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.