Un protest de proporții a avut loc astăzi, în municipiul Turda, după ce angajații de la Supercom s-au săturat de condițiile în care lucrează.
Conform unui angajat al Supercom, banii trebuiau să intre în data de 30 noiembrie, însă azi e 6 decembrie și încă nu au intrat banii.
”Ne-au spus că sigur nu vor intra nici azi banii, pentru că nu sunt”, a precizat sursa citată.
Zilele trecute, un turdean a anunțat un protest public la adresa societății, reclamând faptul că se încheie contracte retroactiv, în urmă cu câteva luni, că se dau procese verbale că s-au predat pubele, când de fapt nu e așa, și că în momentul în care vor veni facturile de plată, retroactiv pe 6-8 luni, chiar în timpul iernii când consumurile și cheltuielile sunt mai mari, turdenii vor fi puși într-o situație delicată, conform turdanews.net.
Gazeta de Cluj vă prezintă, în exclusivitate, mărturiile cuiva care a simțit pe propria sa piele „tratamentul” Supercom.
„E mizerie și la propriu și la figurat și la Lotul 2 al firmei Supercom. Dezorganizare totala, munca pana la epuizare și 0 ore suplimentare plătite. Am lucrat din voluntariat luna trecută, și câte 10-12 ore pe zi și am primit banii doar pe 8 ore/zi. Am lucrat la firma respectiva 2 luni, după ce, din cauza organizării proaste a șefilor ca să scape ei, m-au învinovățit pe mine și a trebuit sa îmi dau demisia. Eram responsabila de contracte, dar în același timp eram multifuncțională.. Aveau acces la contracte inca 30 de fete care lucrează la firma, dar dacă se amestecau contractele eu eram de vina.. Deși am specificat de N ori, fetele amesteca contractele din răutate, din neștiință etc. 2 zile aranjam alte contracte (aveam în 3 locuri diferite contracte, ceea ce nu e ok, ar trebui să fie toate la un loc și lucram tot eu ca sa fie toate la un loc). Din biroul unde erau cele mai multe contracte câteva au fost amestecate de către altcineva (2 zile nu am fost la birou, eram jos intr-un container), apoi a venit Clujul și s-a decis ca,î nu îmi fac datoria. Deși lucram multe ore suplimentare ca să fac ceea ce trebuie, nu a contat pentru ei. De când am plecat, fetele nu mai au acces la contracte, cum am specificat de fiecare data, contracte sunt toate la un loc, deci a meritat demisia mea, măcar s-au aplicat cerințele mele. Dezamăgirea mea însă a fost, când am văzut, că am lucrat pana nu am mai putut și nu ni s-a plătit nici o ora suplimentara, desi ni s-a promis că ne plătesc dacă lucram peste program. Nu numai eu nu am primit orele suplimentare, nimeni din firma. Cu 4 zile sa imi ceara mie demisia, a fost data afara o alta colega, fără niciun motiv.” ne-a declarat o fostă angajată a firmei Supercom.
Din câte se pare, situația nu este deloc roz. Nemulțumurile legate de Supercom au apărut chiar din nucleul firmei, iar angajații s-au răzvrătit.
Firma Supercom a „călcat strâmb” de când a câștigat licitația pentru colectarea deșeurilor din loturile 2 și 3, unde și-au asumat că vor aplica legea „Plătești cât arunci”, adică tarifarea deșeurilor ar fi trebuit aplicată per tonă. Cu toate acestea, firma a aplicat tarifarea per persoană, invocând tot felul de pretexte și scuze, în legătură cu lipsa a 20.000 de pubele.
Ofertele licitației pentru lotul 1 (cuprinzând zona municipiului Cluj-Napoca și Huedinul) vor fi reanalizate, conform deciziei C.N.S.C.. Termenul de judecată este luni, 13 decembrie.
sursă foto: turdanews.net
Citește și: Supercom colectează cu atenție nu doar deșeurile, ci și banii locatarilor. Banii clujenilor se duc la gunoi
Supercom minte cu nerușinare! Cei de la ADI, de un an de zile, sunt tot în „concediu”